Dan Motreanu: „Vești bune de la Agenția Europeană a Medicamentului, în prag de Crăciun”

„Miercuri, 16 decembrie, la Strasbourg, am dezbătut, împreună cu Comisia și Președinția slovenă a Consiliului, răspunsul UE la noua creștere globală a cazurilor de COVID-19 și la apariția variantei Omicron. Ieri am primit câteva vești bune de la Comitetul pentru medicamente de uz uman al EMA.

1. Comitetul a recomandat utilizarea medicamentului existent Kineret (anakinra) pentru tratamentul COVID-19 la pacienții adulți cu pneumonie care necesită oxigen suplimentar și care prezintă riscul de a dezvolta insuficiență respiratorie severă.

Kineret, comercializat de laboratorul suedez Orphan Biovitrum, este un medicament imunosupresor (adică reduce activitatea sistemului imunitar). În prezent, este autorizat în UE pentru tratamentul diferitelor afecțiuni inflamatorii, cum este poliartrita reumatoidă. La pacienții cu COVID-19, medicamentul reduce inflamația și deteriorarea căilor respiratorii inferioare.

2. Comitetul a recomandat și autorizarea anticorpilor monoclonali Xevudy (sotrovimab) pentru tratarea COVID-19 la adulții și adolescenții (începând cu vârsta de 12 ani și cântărind cel puțin 40 kg) care nu necesită oxigen suplimentar și care prezintă un risc crescut de agravare a bolii.

Xevudy este al treilea anticorp monoclonal recomandat în UE pentru tratarea COVID-19 și urmează aprobării Regkirona și Ronapreve în noiembrie. Anticorpii monoclonali sunt proteine concepute pentru a se lega de o țintă specifică, în acest caz proteina-spike a SARS-CoV-2, pe care virusul o utilizează pentru a intra în celulele umane. Medicamentul a fost dezvoltat de GlaxoSmithKline împreună cu Vir Biotechnology.

3. Comitetul a emis recomandări privind utilizarea medicamentului oral Paxlovid (PF-07321332 și ritonavir) pentru tratamentul COVID-19. Medicamentul laboratoarelor Pfizer, care nu este încă autorizat în UE, poate fi utilizat pentru tratarea adulților cu COVID-19 care nu necesită oxigen suplimentar și care prezintă un risc crescut de progres către boli grave. Paxlovid trebuie administrat cât mai curând posibil după diagnosticarea COVID-19 și în termen de 5 zile de la începerea simptomelor. Cele două substanțe active ale medicamentului, PF-07321332 și ritonavir, care sunt disponibile sub formă de comprimate separate, trebuie administrate împreună de două ori pe zi timp de 5 zile.

EMA a emis acest aviz pentru a sprijini autoritățile naționale care pot decide cu privire la posibila utilizare în situații de urgență a medicamentului înainte de acordarea autorizației de introducere pe piață.

Parlamentul European Strasbourg, 15 decembrie: Dezbaterea comună privind pregătirea Consiliului European și răspunsul UE la creșterea globală a Covid” – transmite europarlamentarul liberal Dan Motreanu.
Credit foto: Daïna Le Lardic/EP © European Union 2021
(Dan Motreanu- europarlamentar liberal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Dan Motreanu: „Vești bune de la Agenția Europeană a Medicamentului, în prag de Crăciun”

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.