Daniel Cărpușor, director al DJTADCT Giurgiu: „S-au mărit amenzile privind regimul drumurilor!…La acest moment se plombează cu mixtură caldă, câteva din drumurile județene…!”

Daniel Cărpușor, director al DJTADCT Giurgiu: „S-au mărit amenzile privind regimul drumurilor!…La acest moment se plombează cu mixtură caldă, câteva din drumurile județene…!”

Temperaturile ridicate din ultima perioadă i-au obligat pe  salariații din Direcția Județeană de Transport, Administrarea Drumurilor și Control Trafic (DJTADCT) Giurgiu să ia o serie de măsuri legate de traficul autovehiculelor de mare tonaj. Evident că la acest capitol au intervenit cei din Departamentul de Control Trafic, pe drumurile județene, sancționând depășirile peste limita legală a încărcăturii  autovehiculelor.

Astfel în perioada 11.07.2024 – 19.07.2024 s-au instituit Restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe întreaga rețea rutieră de drumuri de categorie județeană din județul Giurgiu, la indicația  CNAIR. Chiar și în ultima săptămână, din cauza temperaturilor crescute, Compania  a  introdus  restricții pentru autovehiculele agabaritice pe traseele de vacanță pe care circulă turiștii,  spre diferite destinații din țară.

                     Foto: director Daniel CĂRPUȘOR

De la ultima  intervenție a noastră, așa cum am aflat,  au apărut  modificări și în ceea ce privește conducerea Direcției de Transporturi Giurgiu. Astfel directorul general al Direcției, Daniel Cărpușor ne spunea că la Compartimentul Control Trafic a fost numit un nou șef,  Hărăniță Petre.

În privința activității Departamentului de Control Trafic, directorul  Cărpușor ne-a mai precizat: „În prezent ne desfășurăm activitatea cu 3 echipaje de control și dispunem de 4 autoutilitare, care sunt utilate cu instalații portabile de cântărire, ce sunt verificate metrologic,  verificare metrologică ce se face anual.” 

Întrebat dacă au mai intervenit schimbări în ultimii ani în Legislație,  privitor la Controlul Traficului, directorul DJTADCT Giurgiu ne-a spus:

”Prin legea 82 din 2023, s-au adus câteva modificări și completări la Ordonanța Guvernului nr. 43 din 1997, privind regimul drumurilor, lucru care a dus la înăsprirea sancțiunilor. De exemplu s-au majorat amenzile pentru aruncarea gunoiului, a rezidurilor, deșeurilor, pe marginea drumurilor publice. Dacă  înainte amenda era  cuprinsă  între 5.000 și 10.000 de lei, acum a ajuns la 10.000 și chiar 30.000 de lei.

 

În privința activității Direcției de Transport din această perioadă, salariații noștri realizează lucrări de plombare cu mixtură caldă, pe o mare parte a drumurilor județene.

 

Miercuri am realizat lucrări de plombare pe drumul județean 401, Valea Dragului- Herăști , urmând ca joi, 22 august, să realizăm același tip de lucrări pe drumul județean 503 A și 505, zona Valea Bujorului – Chiriacu și la Halta CFR Oncești” – ne-a mai precizat directorul Daniel Cărpușor.

 

(Florian Tincu)

 

Articolul Daniel Cărpușor, director al DJTADCT Giurgiu: „S-au mărit amenzile privind regimul drumurilor!…La acest moment se plombează cu mixtură caldă, câteva din drumurile județene…!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Temperaturile ridicate din ultima perioadă i-au obligat pe  salariații din Direcția Județeană de Transport, Administrarea Drumurilor și Control Trafic (DJTADCT) Giurgiu să ia o serie de măsuri legate de traficul autovehiculelor de mare tonaj. Evident că la acest capitol au intervenit cei din Departamentul de Control Trafic, pe drumurile județene, sancționând depășirile peste limita legală […]

Articolul Daniel Cărpușor, director al DJTADCT Giurgiu: „S-au mărit amenzile privind regimul drumurilor!…La acest moment se plombează cu mixtură caldă, câteva din drumurile județene…!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/daniel-carpusor-director-al-djtadct-giurgiu-s-au-marit-amenzile-privind-regimul-drumurilor-la-acest-moment-se-plombeaza-cu-mixtura-calda-cateva-din-drumurile-judetene/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 24 august 2024 14:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.