Cert, copiii au greșit. Dar greșeala lor de tinerețe e minoră și nu poate fi comparată cu veritabilele crime ale celor care trebuiau să educe și să îndrepte, nu să distrugă și să strivească destine!
Titlul acestui articol este „Despre monștri”… probabil vă așteptați să vă vorbesc despre monștrii din fruntea unor state, sau ale unor armate, sau printre militarii care de o parte ca și de cealaltă comit crime inimaginabile. Dar nu, în acest articol este vorba despre monștrii pe care îi găsim în instituțiile noastre de forță și despre monștrii ascunși sub robele de magistrați. Despre niște măcelari de destine pe care le frâng abuziv fără nicio remușcare! Credeți că dacă le-ați fi pus niște kalanșkoave șn mâini s-ar fi comportat diferit față de criminalii de război despre care găsim știri în presă zi de zi? Eu sunt convins că nu.
Trăim într-o lume urâtă, plină de criminali și lipsită de orice urmă de omenie.
O lume în care nu știu dacă mai e de făcut ceva, o lume din care aș fugi în fiecare clipă… dacă nu m-ar ține încă ceva, o speranță, că mai putem îndrepta câte ceva măcar la nivel individual, dacă nu la nivel colectiv, la nivel de societate.
Recunosc, mă încearcă o oboseală cronică și o disperare ce ajunge să cuprindă fiecare celulă, fiecare fibră a ființei mele.
Rămân să lupt însă… încă! Pentru a încerca să șterg lacrimile celor nedreptățiți și abuzați… atât cât voi putea, atât cât voi mai rezista în fața abominabilului, în fața monstruozității.
Urâtă lume.
Hidoși oameni…
Post script: pentru cei care au răbdare voi pune mai târziu în comentarii apărările noastre, alea care nu au fost nici măcar ascultate, nici măcar o secundă… cumplit! Descurajant! Dezesperant!
Dan MV Chitic – Telegram