De ce doar o parte dintre bolnavii de COVID – 19 devin imuni – explicaţia unui medic

Pot căpăta protecţie împotriva COVID – 19, toţi cei care s-au infectat cu SARS – CoV-2, în teorie. În realitate, însă, lucrurile stau cu totul altfel. S-a constatat că nu toţi pacienţii devin imuni.

Mai mult, de la caz la caz, de la o persoană la alta, indiferent de forma bolii: uşoară, medie sau gravă, concentraţiile de anticorpi sunt diferite, adică nivelul de protecţie împotriva bolii, care este dat de intensitatea şi durata imunităţii, poate fi mai mare sau mai mic. 

De la izbucnirea pandemiei, s-au realizat nenumărate studii legate de analiza sângelui unor pacienţi care au fost infectaţi, pentru a se înţelege imunitate COVID.

Un medic vâlcean, şefa Centrului Judeţean de Transfuzii Sanguine, dr. Narcisa Ionaşcu – Ispas, ne-a mărturisit că încă nu se cunoaşte motivul pentru care doar 25% dintre foştii pacienţi COVID – 19, care au devenit donatori de sânge / plasmă, prezintă o concentraţie mai mare de anticorpi, un nivel mai crescut de imunitate în faţa bolii. 

Potrivit specialistului, din ceea ce s-a observat până acum, în această categorie se încadrează pacienţii care au făcut forme medii sau grave, dar nu critice, ale bolii. 

„Analiza anticorpilor, prin testul Igg, este diferită de la o persoană la alta, dar şi concentraţia luată în considerare diferă în funcţie de unitatea de măsură luată în calcul de fiecare laborator în parte. Laboratorul Central de referinţă al Institutului Naţional de Hematologie din Bucureşti lucrează cu două unităţi de măsură: unităţi de abatere şi titrul de anticorpi COVID. Minimum pentru care se poate valida, spre exemplu, plasma convalescentă este de 40 de unităţi de abatere sau 1/80 titru de anticorpi”, explică dr. Narcisa Ionaşcu – Ispas.

Plasma convalescentă reprezintă un tratament experimental folosit cu succes şi la noi în ţară, în câteva spitale, pentru bolnavii de COVID – 19. Aceasta este obţinută fie din sângele, fie din plasma donată de către voluntarii care au trecut prin COVID – 19. Ea devine eligibilă în anumite condiţii, dintre care cea mai importantă este legată de nivelul de imunizare dezvoltat împotriva bolii. Prin urmare, nu orice pacient care a trecut prin boală poate fi donator de plasmă convalescentă COVID.

Cele mai frecvent întâlnite concentraţii de anticorpi la pacienţii COVID – 19, mai spune specialistul, sunt cuprinse între 80 şi 150 unităţi de abatere, dar au existat şi cazuri la noi în ţară cu 300 de unităţi de abatere şi chiar de 400 de astfel de unităţi, la persoane cu o imunitate extrem de crescută împotriva bolii.

Imunizarea împotriva acestei boli nu este pe viaţă, ci este limitată în timp, fiind activă doar câteva luni, şi, după cum s-a constatat scade exponenţial de la o lună la alta. Ea se poate duce până la şase luni, dar au fost descoperite şi cazuri în care era prezentă şi după nouă luni de la infectare. 

Există o perioadă de hiperimunitate, care se activează la aproximativ o lună de la infectarea cu SARS – COV – 2, în cazul pacienţilor care nu au dezvoltat forme mai grave, în general din cauza unor comorbidităţi, şi prin urmare, nu au necesitat o mai mare perioadă de spitalizare / tratament faţă de cea standard, de 14 zile. 

Şi totuşi, cum se explică faptul că s-au descoperit un nivel mai mare de imunizare COVID la persoane care au făcut o formă medie sau gravă a bolii, faţă de alte persoane asimptomatice sau cu forme uşoare. 

Răspunsul, spune medicul vâlcean, are legătură cu imunitatea înnăscută şi cea dobândită a fiecăruia dintre noi. Există două tipuri de răspuns imun împotriva unui virus: răspunsul prin anticorpi, eficient mai ales când virusul este liber, accesibil unor proteine precum imunoglobulinele care circulă şi ele libere în sânge, dar dacă virusul intră în celulă, anticorpul devine ineficient şi răspunsul prin imunitatea cu celule T (limfocite T) care au rolul de a distruge celula infectată.   

„Corpul are şi imunitate celulară, acea imunitate pe termen lung, care s-a dovedit a fi mai bună tocmai la persoanele care au făcut forme medii sau grave, dar nu critice. Până la urmă, omul nu este o maşinărie, este o fiinţă individuală şi fiecare reacţionează diferit. Lucrurile sunt mult mai complexe şi mult mai delicate, decât par la prima vedere. Iar imunologia este foarte complexă şi în mare parte necunoscută”, susţine dr. Narcisa Ionaşcu – Ispas.  

Imunitatea celulară poate reprezenta, aşadar, răspunsul la întrebarea de ce unii pacienţi au ieşit imunizaţi din boală şi alţii nu, dar şi de ce unii au căpătat o protecţie mai mare faţă de această boală deşi au fost mai grav bolnavi decât alţii.