De ce nu va avea Vladimir Putin soarta lui Slobodan Miloşevici, deşi este considerat criminal de război. Importanţa deciziei Senatului SUA

Senatul Statelor Unite a adoptat în unanimitate o rezoluţie prin care îl condamnă pe preşedintele rus Vladimir Putin drept criminal de război, iar Boris Johnson l-a asemănat pe liderul de la Kremlin cu Slobodan Miloşevici, care a fost pus sub acuzare pentru genocid şi crime de război. Experţii spun că asemănările între cei doi există, dar şi că cele două cazuri nu vor avea o finalitate asemănătoare.
Rezoluţia Senatului SUA a fost introdusă de senatorul republican Lindsey Graham şi, într-o demonstraţie rară de unitate în Congresul american, profund divizat, a fost susţinută de senatorii ambelor partide. Drept urmare, documentul încurajează Curtea Penală Internaţională de la Haga şi alte state să vizeze armata rusă în orice investigaţie a crimelor de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina. „Toţi ne-am unit împreună, în această Cameră, democraţi şi republicani, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de responsabilitatea atrocităţilor comise împotriva poporului ucrainean”, a spus liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, într-un discurs ţinut înaintea votării. Rusia îşi denumeşte acţiunile o „operaţiune militară specială” de demilitarizare şi denazificare a Ucrainei, iar preşedintele Putin a vorbit despre Ucraina ca despre o colonie americană cu un regim-marionetă şi fără tradiţia unei statalităţi independente.

Scenariul Kosovo 

Pe de altă parte, premierul britanic Boris Johnson l-a comparat pe Vladimir Putin cu fostul lider sârb Slobodan Miloşevici, care a murit într-o celulă înainte de încheierea procesului său în faţa justiţiei internaţionale pentru genocid şi crime de război. „Există o analogie puternică între comportamentul lui Putin şi ultimii ani ai lui Slobodan Miloşevici”, a declarat şeful Guvernului britanic într-un interviu acordat ziarelor „La Repubblica” (Italia), „El Pais” (Spania) şi „Die Welt” (Germania). 
„Amândoi liderii erau la putere de multă vreme, ambii din ce în ce mai autocraţi, căutând să îşi consolideze poziţia în ţara lor şi au găsit o mare cauză naţionalistă”, a subliniat Johsnon, citat de AFP. Premierul britanic a acuzat miercuri Rusia de „crimă de război” în Ucraina din cauza armelor folosite împotriva civililor, iar Curtea Penală Internaţională (CPI) a deschis o anchetă în acest sens. Considerând că ruşii şi ucrainenii sunt un singur popor, Vladimir Putin a ordonat invadarea ţării vecine cu mesajul propagandistic că vrea să oprească un „genocid” împotriva vorbitorilor de limbă rusă. Reamintind că Slobodan Miloşevici a exaltat naţionalismul şi nevoia de a-şi „salva” poporul pentru a justifica represiunea împotriva albanezilor din Kosovo, Boris Johnson observă că există „un fel de analogie foarte puternică între această greşeală catastrofală şi ceea ce a spus preşedintele rus despre Kiev şi originile religiei, culturii şi civilizaţiei ruse şi obiectivele acesteia în Ucraina”. Vladimir Putin „nu vede nicio cale de ieşire din fundătura în care se află decât aceea de a continua cu distrugerea, pulverizarea populaţiei nevinovate, în oraşe europene nevinovate”, a declarat Boris Johnson, apreciind totodată că Occidentul mai are încă „multe de făcut” în ceea ce priveşte sancţiunile împotriva intereselor ruse.

Pericolul nuclear 

Fost director al Serviciului Român de Informaţii, Costin Georgescu susţine că rezoluţia Senatului american va avea mai multe efecte. „În primul rând, preşedintele Biden are acum mână liberă, ca să spun aşa, să ia măsuri mult mai serioase în această criză. Vorbim aici de mutarea trupelor spre Europa sau de plasarea de ajutoare financiare şi militare pentru Ucraina. Apoi, rezoluţia creează un soi de precedent şi probabil mai multe state vor urma să condamne oficial invadarea Ucrainei prin rezoluţii similare”, spune Costin Georgescu. 
Totodată, fostul director al Serviciului Român de Informaţii îi dă dreptate premierului britanic, care l-a asemănat pe Putin cu Miloşevici, dar susţine că cele două cazuri nu vor avea finalizări asemănătoare. „În cazul Ucraina, s-a mers pe acelaşi clişeu ca în Kosovo. Adică trebuie eliberaţii ruşii care, spune Putin, sunt supuşi unui genocid de către ucrainenii din Doneţk şi Luhansk. În Kosovo ar fi trebuit eliberaţi sârbii care au fost prigoniţi de kosovari. Deci, avem doi nebuni care gândesc la fel, după acelaşi şablon. Drept dovadă că a avut modelul sârbesc în vedere, 
Nimeni nu riscă vreo acţiune care l-ar putea face pe Putin să se gândească la valiza nucleară.
Costin Georgescu
fost director al SRI
Putin a invocat cazul Kosovo cu ocazia recunoaşterii republicilor separatiste Doneţk şi Luhansk. În plus, şi Putin, precum şi Miloşevici au ordonat executarea unor rivali, dar asemănările se opresc aici pentru că cel din urmă a ajuns pe mâna Tribunalului Penal Internaţional, lucru care nu se va întâmpla şi cu dictatorul de la Moscova. Şi asta pentru simplul motiv că Putin are valiza (de declanşare a arsenalului militar – n.red.) care poate termina omenirea. O să spuneţi că pentru declanşarea arsenalului trebuie să acţioneze simultan trei oameni, Putin şi doi dintre consilieri, dar nebunul e în stare de orice. Nimeni nu riscă vreo acţiune care l-ar putea face pe Putin să se gândească la valiza nucleară”, a subliniat Costin Georgescu.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.