Taxa de habitat în municipiul Giurgiu s-a mărit de la 12 lei la 25 de lei de persoană pe lună ca urmare a creşterii costurilor cu transportul, colectarea şi depozitarea gunoiului.
„În mod normal, taxa aceasta trebuia să fie mărită în urmă cu mai mulţi ani, preţul a fost mai mare din urmă cu patru ani.
În momentul de faţă raportat fiind preţul pe care îl plătim în fiecare lună la gunoi după cantitatea de gunoi pe care o generează oraşul nostru împărţit la numărul de locuitori a dat un cost de aproximativ 31 de lei per persoană, noi am ridicat taxa la 25 de lei, pentru că nu se mai poate subvenţiona cum s-a întâmplat în anii anteriori şi nici Guvernul României numai acordă niciun fel de sprijin în sensul acesta.
Chiar ministrul de Finanţe a spus că din fondul de rezervă al Guvernului de unde, de două ori pe an, se făceau rectificări bugetare şi se mai acorda nişte sprijin, anul acesta a spus foarte clar că sprijin se va da doar pentru calamităţi, dacă este cazul, şi pentru alegerile prezidenţiale”, a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul municipiului Giurgiu, Marian Damian.
El spune că şi cantitatea de gunoi pe care o generează municipiul Giurgiu aproape s-a dublat în ultimii trei ani de zile, în anumite luni din an, de asemenea şi costul cu ridicarea, transportul, depozitarea gunoiului este acum aproape dublu faţă de cum era înainte.
Taxa de habitat în municipiul Giurgiu a fost de 12 lei de persoană pe lună, iar de la 1 aprilie noua taxă de habitat care se aplică în municipiul Giurgiu este de 25 de lei de persoană pe lună. (www.agerpres.ro)
Reflectorul de Sud