Declarația sinceră a lui Rafael Nadal după eliminarea surprinzătoare de la Roland Garros

105 victorii adunase Rafael Nadal la Roland Garros, ibericul reușind să cucerească titlul de la Paris de 13 ori. Regele zgurii va trebui să aștepte un an de zile (până la ediția din 2022) pentru a spera la încă un meci câștigat pe zgura pariziană. Novak Djokovic l-a învins în semifinale, iar seria câștigătoare a lui Rafa se oprește aici.

Nole a avut câștig de cauză în patru seturi, scor 3-6, 6-3, 7-6(4), 6-2. Bilanțul impresionant al lui Rafa la Paris este acum de 105 victorii și trei înfrângeri.
Partida de pe Chatrier a durat 4 ore și 11 minute și a fost un adevărat regal pentru iubitorii de tenis. La finalul ei, liderul mondial a explicat cum a reușit să-l învingă pe marele său rival.

Rafael Nadal: „Viața continuă”

„La început cred că Nole a jucat puțin mai slab, a făcut multe erori. A avut mingi de break în primul game și puncte de game imediat după.

La început s-a jucat pe căldură, mingea a sărit mai mult, dar mai târziu condițiile au fost total diferite. Mingea a sărit mai puțin și a luat mai puțin efect.

Condițiile au fost în favoarea lui, dar nu contează asta. Așa e tenisul, jucătorul care se adaptează mai bine condițiilor acela merită să câștige. Deci, fără îndoială, a meritat să câștige. Am luptat, am depus mult efort, dar loviturile nu au fost atât de eficiente.

Știu sigur că nu pot cuceri aici trofeul de 15, 18 sau 20 de ori. Nu e un dezastru pentru mine. Sunt trist pentru că am pierdut la cel mai important turneu al anului pentru mine, dar trebuie să accept și să mă gândesc că e doar o altă înfrângere pe un teren de tenis. Nu vreau să dramatizez.

Am pierdut, dar viaţa continuă. Nu sunt o persoană care face dramă din eşec. Este doar un meci de tenis, mâine voi fi acasă, alături de familie. Bravo lui Novak, eu am dat totul, dar astăzi nu a fost ziua mea. Aşa este sportul” – Rafael Nadal.

De știut:

În urma acestui succes, Djokovic conduce cu 30-28 în meciurile cu Nadal.

Liderul mondial bifează a cincea finală de la Paris, el cucerind trofeul de la Roland Garros în 2016.

Djokovic devine primul jucător care reușește să-l învingă pe Nadal în semifinalele de la Roland Garros. O misiune „imposibilă” pe care sârbul a reușit să o bifeze.

Sârbul îl conduce pe grec cu 5-2 în meciurile directe. Victoriile lui Stefanos au venit pe hard, iar ultimul succes al liderului mondial a fost pe zgura de la Roma (în urmă cu doar câteva săptămâni).

Rezumatul partidei dintre Djokovic și Nadal:

[embedded content]

Citește și:
SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.