Descoperire mai… ”specială” a Poliției de Frontieră la Giurgiu (video)
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu-Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit 47 de păsări exotice transportate fără documente legale, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz înmatriculat în Bulgaria.
În data de 09.05.2026, în jurul orei 11.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN5, au oprit pentru verificări un microbuz înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar. În mijlocul de transport se aflau, pe lângă șofer, alți opt pasageri, toți cetățeni bulgari.
Cu ocazia controlului efectuat, în interiorul microbuzului au fost descoperite 47 de păsări exotice, aflate în cutii speciale de transport, pentru care persoanele în cauză nu au putut prezenta documente de proveniență sau transport.
În cauză, au fost solicitați reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu, care au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a păsărilor transportate.
Totodată, autoritățile bulgare au fost informate cu privire la cele constatate.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, în contextul aplicării acquis-ului Schengen, asigurând securitatea frontierelor și protejarea intereselor statului român și ale Uniunii Europene, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/descoperire-mai-speciala-a-politiei-de-frontiera-la-giurgiu-video/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 11 mai 2026 14:32