DEZROBIREA ROMILOR – repere istorice – În perioada de…

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu

DEZROBIREA ROMILOR
– repere istorice –

În perioada de emancipare a spiritului național al românilor se plasează și marele act umanitar de dezrobire a romilor. Premise ale dezrobirii romilor au apărut încă din secolul al XVIII-lea. Astfel, în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat (1730 – 1769), printr-o anaforă domnească (1766), robii romi au căpătat dreptul de a nu mai fi despărțiți între ei, adică de a nu mai fi vânduți copiii separat de părinți sau soțul de soție….
Ideile de libertate și avânt revoluționar ce i-au animat pe români în secolul al XIX-lea au dus și la recunoașterea anacronismului robiei romilor și, în consecință, la recunoașterea dezrobirii acestora.
Astfel, în Moldova, în 1835, a fost retipărit hrisovul lui Mavrocordat referitor la danii, schimburi și vânzări de romi.
În 1837, apare un studiu al lui Mihail Kogălniceanu despre romi, cu scopul “de a sluji pentru moment acelor voci care s-au ridicat pentru romi”.
În 1939, în Moldova, se dă romilor dreptul la răscumpărare. La 31 ianuarie 1844, prințul Mihail Sturza a prezentat Adunării Moldovei un proiect de abolire a robiei, în ceea ce privește clerul, iar la 11 decembrie 1855 prințul Grigore A. Ghica a abolit pentru totdeauna robia romilor în toată întinderea principatului Moldova.
În Țara Românească, în 1847, Gheorghe Bibescu legiferează dezrobirea tuturor romilor robia ai mânăstirilor și așezămintelor politice. În programul Revoluției de la 1848 din Țara Românească, este prevăzută dezrobirea romilor prin despăgubire.
Abia în 1856, sub domnia lui Barbu Știrbei, este abolită robia tuturor categoriilor de romi din Țara Românească. Ultimele vestigii ale acestei degradante situații pentru condiția romilor din principatele române au dispărut pentru totdeauna în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Vezi mai multAr putea fi o imagine cu text care spune „BIBLIOTECA JUDEȚ JUDEȚEANĂ I.A.Bassarabesen GIURGIU 8 PRPE 20 februarie 2021

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.