Deputatul USR Emanuel Ungureanu a făcut o dezvăluire incredibilă despre Victor Socaciu. În timp ce mulți admiratori ai regretatului artist rememorează cântecele acestuia, politicianul a dorit să menționeze un aspect mai puțin cunoscut din viața cântărețului. Acesta a postat un mesaj incredibil pe rețelele de socializare.
Emanuel Ungureanu, detalii mai puțin cunoscute despre Victor Socaciu
Lumea artistică din România este în doliu, după ce Victor Socaciu a decedat în urmă cu o zi. În timp ce admiratorii săi își iau rămas bun și îi aduc un ultim omagiu înainte de înmormântare, deputatul USR, Emanuel Ungureanu aduce la lumină detalii mai puțin cunoscute despre Victor Socaciu. Politicianul este extrem de revoltat pentru un episod care privea starea de sănătate a regretatului artist.
Ungureanu a povestit cum postura de membru al PSD l-a ajutat pe Victor Socaciu să obțină doi rinichi sănătoși pentru transplant, înaintea unor copii care se aflau pe lista de așteptare pentru această intervenție. Chiar dacă România regretă pierderea unui artist important din muzica autohtonă, deputatul USR consideră că gestul făcut de Victor Socaciu în trecut este de neiertat.
Dumnezeu să-l ierte pe Victor Socaciu! Eu nu îl voi ierta. Acum câțiva ani, Victor Socaciu s-a folosit de poziția lui în PSD și în societate și a primit peste rând doi rinichi de la un copil de 10 ani. Eu mă ocup ca asistent social de peste 20 de ani de foarte mulți copii cu insuficiență renală cronică din România și îmi aduc aminte durerea familiilor Bora și Miciu care au fost anunțați de medicul Lucan că trebuie să mai aștepte, rinichii care le-ar fi putut salva copiii au ajuns la o pilă…, a scris deputatul Emanuel Ungureanu pe Facebook.
Deputatul USR a vorbit despre un subiect delicat din viața regretatului artist
„Eu am fost la înmormântarea unor copii care ar fi putut fi salvați de rinichii primiți de Socaciu”
Atât Victor Socaciu, cât și Alexandru Arșinel au fost amintiți și blamați de către politician în cazul transplantului de rinichi, care le-a răpit șansa unor copii să se vindece. Chiar dacă mulți români îl consideră pe Victor Socaciu un artist important, apreciat pentru cariera sa, situația expusă de către deputatul USR ridică unele semne de întrebare.
Cazul Socaciu a fost mai flagrant ca transplantul efectuat peste rând de Arșinel, dar părinții copiilor care ar fi trebuit să vorbească atunci, au fost șantajați de medicii ce ar fi trebuit să le salveze copiii.
Pentru mulți români Victor Socaciu rămâne un artist iubit și apreciat pentru muzica și compoziția sa și este bine că este așa. Eu am fost la înmormântarea unor copii care ar fi putut fi salvați de rinichii primiți de Socaciu doar pentru că era vedetă, a mai scris deputatul.
Politicianul a lansat acuzații la adresa artistului și al medicilor
Pentru că Victor Socaciu a fost deputat pentru un mandat, din partea PSD, mâine, trupul neînsuflețit al artistului va fi depus pentru câteva ore la Camera Deputaților, din cadrul Parlamentului României. Acest gest este considerat de către deputatul Ungureanu unul nefiresc, având în vedere contextul expus anterior, cu privire la transplantul de rinichi peste rând, de care a beneficiat artistul.
Nu o să mai găsiți situații în Europa unde un adult este preferat la transplant în detrimentul unor copii, atunci când organele provin de la un minor aflat în moarte cerebrală. În anul 2004 Socaciu a fost decorat de președintele României și acum Camera Deputaților îi organizează funeralii speciale, motivul? Victor Socaciu a fost un mandat și deputat PSD. Victor Socaciu a luat cu el în mormânt și informațiile despre telefoanele primite ca deputat de la cei care i-au oferit 2 rinichi peste rând pentru transplant.
Legislația în domeniul transplantului trebuia să mențină posibilitatea ca niște medici cu un statut special, din domeniului transplantului, să poată oferi organe discreționar pentru a-și menține structura de putere. Doi dintre acești medici sunt anchetați de către DIICOT și DNA pentru corupție, nu însă și pentru trafic de organe. Mă rog lui Dumnezeu ca părinții Gabrielei și ai lui Viorel, doi copii cu insuficiență renală cronică, să aibă puterea să-l ierte pe Victor Socaciu. Eu am fost la înmormântarea lor și nu l-am iertat!, a încheiat deputatul USR mesajul său.
Emanuel Ungureanu, despre cauzele morții artistului Victor Socaciu
Deputatul USR susține că decesul cântărețului Victor Socaciu are la bază problema infecțiilor nosocomiale din spitalele românești. Emanuel Ungureanu consideră că pentru a rezolva această situație care persistă de foarte mulți ani sunt necesare reguli stricte. Curățenia din spitale ar trebui menținută în baza unor amenzi drastice aplicate pentru cei care nu respectă regulile.
Din păcate, domnul Victor Socaciu suportă consecințele unui sistem care, la un moment dat, l-a favorizat atunci când avea insuficiență renală, a beneficiat de un transplant ciudat. A luat rinichii de la 2 copii în moarte cerebrală. Atunci, sistemul l-a salvat, acum nu. Cei cu transplant renal au imunitatea scăzută, iar atunci orice infecție din spital devine fatală.
Pacienții cu boli cronice, care scapă de Covid, nu scapă de infecțiile nosocomiale. Aceste blesteme care vin asupra sistemului sanitar sunt un lung șir de neglijențe ale celor care închid ochii la astfel de probleme. E nevoie de reguli draconice în ceea ce privește curățenia în spitale. Neglijența generalizată și mizeria din spitale nu țin cont de faptul că ești vedetă sau om obișnuit. Eu am semnat un proiect de lege de combatere a infecțiilor nosocomiale, dar încă nu s-a implementat legea, a precizat deputatul USR, în emisiunea „Prime Time News”.
„Peste tot sunt infecții nosocomiale”
Politicianul a explicat care este situația din spitalele românești, unde sunt necesare reguli draconice, care să combată și să reducă apariția infecțiilor nosocomiale. Emanuel Ungureanu susține că a făcut câțiva pași pentru a schimba lucrurile în acest sens, considerând necesară restructurarea DSP și demiterea șefei Inspecției Sanitare de Stat.
Autoritățile tac mâlc în asemenea situații. Majoritatea infirmierilor și a personalului care se ocupă de dezinfecție, în zona de sălilor de operații, îmi spuneau că testarea biocidelor e una medievală. Adică, se desface capacul și se miroase. Deci, nu există laboratoare, nici mijloace ca să vezi dacă dezinfecția e eficientă. Nu se iau măsuri concrete după ce apar cazuri. Epidemiologii spitalelor ar trebui să fie niște spirite draconice, care să aplice măsuri severe. Atâta timp cât ascundem mizeria, mor oameni cu zile.
Peste tot sunt infecții nosocomiale, dar în statele civilizate sunt măsuri disciplinare. Ei au laboratoare și au și măsuri vizibile pentru toată lumea. Nimeni nu s-a gândit, în spitalele civilizate, să ascundă erorile umane, în sistemele de terapie din România, indiferent că ești politician sau artist, infecțiile te atacă. Am cerut restructurarea DSP, demiterea șefei Inspecției Sanitare de Stat, Mioara Comana, care este veterinar, de profesie. Nu avem epidemiologi care să-și facă treaba atunci când trebuie, a mai declarat Emanuel Ungureanu.
Reflectorul de Sud