Dialog halucinant între un preot şi o minoră în biserică. Ce a păţit fata la sfânta spovedanie VIDEO

UPDATE. Poliţiştii călărăşeni au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul. „Poliţiştii din cadrul IPJ Călăraşi au fost sesizaţi sâmbătă, 1 mai, prin apel la 11, de o femeie cu privire la faptul că preotul din sat i-a făcut avansuri fiicei sale minore.  În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul  săvârşirii infracţiunii de corupere sexuală de minori, ancheta fiind desfăşurată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie legală”, a explicat Bianca Ghiveci, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

Mai mult ca sigur se va clasa acest caz

Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Adevărul că preotul, părinţii fetei, dar şi minora au fost deja audiaţi în acest caz la Olteniţa. Anchetatorii spun însă că mai mult ca sigur cazul va fi clasat de procuror petnru că nu sunt întrunite în totalitate elementele infracţiunii de corupere sexuală. „Infracţiunea e dusă la maximum în acest dosar , mai mult ca sigur se va clasa acest caz. Preotul i-a făcut avansuri, dar cu perdea. E imoral ce s-a întâmplat. Nu dorim să ne antepronunţăm, aşteptăm finalizarea cercetărilor”, spun anchetatorii.
Cazul a fost adus şi la cunoştinţa Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Conform părintelului Nicuşor Dascălu, purtător de cuvânt al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, preotul va oficia în continuare slujbe la biserica din Curcani.  „Va rămâne la slujire până la finalizarea anchetei. Deocamdată, nu luăm nicio măsură împotriva sa. Nu putem să ne dăm cu părerea până când cercetarea nu are o finalitate. Repet, nu avem motiv să-l oprim de la slujire”, a explicat Nicuşor Dascălu. Preotul Cătălin Ştefan are 46 de ani şi este slujitor al Domnului din anul 2008.

Dragostea preotului pentru o  elevă

Preotul Cătălin Ştefan, de 46 de ani, a fost înregistrat  chiar de fată în momentul în care îşi declara dragostea pentru ea. Conform DIGI 24, aceasta este conversaţia pe care preotul paroh din Curcani a avut-o cu  eleva din comună chiar la sfânta spovedanie. Postat pe site-urile de socializare, dialogul dintre preot şi copil s-a viralizat rapid şi-a pus pe jar comunitatea din Curcani.Întâmplarea s-a petrecut  chiar în Sâmbătă Mare, la biserica din comuna Curcani. Şocată de cele auzite, minora i-a povestit păţania mamei sale care a alertat imediat Poliţia, prin apel la 112. Cazul a fost adus şi la cunoştinţa Episcopiei Soloboziei şi Călăraşilor. Acum, comunitatea din Curcani fierbe şi aşteaptă deznodământul poveştii. Preotul asupra căruia plnează aceste acuzaţii nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.
Preot: Eu ştiu că ţie îţi place de mine şi mie îmi place de tine, da? Adică e o dragoste aşa… Nu ştiu cum să-ţi zic… O dragoste mai din priviri! Acum doi ani sau acum trei ani, când ţi-am zis că-mi place de tine, ne-am tot privit aşa prin biserică şi mi-am auzit vorbe că, uite, părintele se uită la fata lui… Poate ai auzit şi tu!
Copilă: Am auzit, da!
Preot: Bine, tu eşti copil, dar… na. Şi-am zis aşa, să nu mai mă uit la tine. Dar… totuşi. Parcă mă face să mă uit. Nu ştiu… ochii… Şi… acum, ultima oară, te-am întrebat prea dur aşa, adică. Poate voiai să zici ceva şi nu ai zis.
Copilă: A, nu!
Preot: Ba da!
Copilă: Nu!
Preot: Ba da, voiai să zici ceva.
Copilă: Nu voiam!
Preot: Sigur?
Copilă: Sigur!
Vă mai recomandăm şi:

 

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.