Dinamo și-a găsit antrenor după despărțirea de Dusan Uhrin Jr.

Directorul executiv al FC Dinamo, Iuliu Mureşan, a anunţat că s-a ajuns la un acord verbal cu Dario Bonetti pentru preluarea echipei.

Antrenorul principal Dusan Uhrin a decis să renunţe la conducerea tehnică a echipei şi a cerut încetarea raporturilor contractuale cu clubul Dinamo Bucureşti, a anunţat directorul executiv Iuliu Mureşan.

„Am discutat foarte mult cu Dusan în fiecare zi a acestei săptămâni, la fel cum am procedat şi cu celalţi antrenori de la echipă, cu jucătorii şi cu personalul administrativ al bazei de pregătire de la Săftica.

Am încercat să-l conving că lucrurile se vor schimba în bine cu această reorganizare a clubului, pentru echipă, pentru tot ce înseamnă Dinamo. Nu am reuşit să-i schimb decizia, cred că luase această hotărâre după cantonamentul din Turcia.

Dusan a anunţat oficial că renunţă şi a propus rezilierea contractului fără alte pretenţii financiare, acceptată pe cale amiabilă împreună cu administratorul judiciar al clubului.

Nu putem decât să-i mulţumim lui Dusan pentru tot ce a realizat la Dinamo într-un moment complicat în viaţa echipei şi să-i urăm mult succes în carieră. Dinamo trebuie să meargă mai departe, timpul nu are răbdare cu noi.

Am ajuns la un acord verbal cu Dario Bonetti, un antrenor care cunoaşte foarte bine ce înseamnă spiritul lui Dinamo, un tehnician respectat de suporteri pentru ataşamentul faţă de club.

Sperăm să putem vorbi din nou de rezultate importante cu Dario Bonetti la conducerea echipei” – Iuliu Mureşan, citat de News.ro.

Dinamo, două trofee cu Dario Bonetti pe bancă


Două trofee a câştigat Dinamo Bucureşti cu Dario Bonetti la conducerea tehnică a echipei, Cupa României şi Supercupa României, ambele în 2012.

2009 este anul în care echipa noastră a reuşit, cu Dario Bonetti pe bancă, „Minunea de la Liberec” şi s-a calificat în grupele Europa League, aceasta fiind şi ultima performanţă notabilă în cupele europene pentru Dinamo.

Cine a fost fotbalistul Dario Bonetti


60 de ani va împlini Dario Bonetti peste o lună, pe 5 august. A jucat pentru Brescia, Sampdoria, AS Roma, AC Milan, Verona, Juventus şi Spal, având o carieră impresionantă în fotbalul italian. Cu Juventus a câştigat Cupa UEFA în 1990.

Sestreze, Dundee FC, Potenza, Sopron, Gallipoli, Juve Stabia, prima reprezentativă a Zambiei, ASA Tg. Mureş şi Dinamo Bucureşti sunt echipele pregătite de Dario Bonetti în cariera de antrenor.

41 de meciuri a adunat Dario Bonetti pe banca dinamoviştilor în Liga 1, Cupa României şi Europa League: 10 în perioada iunie-octombrie 2009 şi 31 în 2012, între lunile aprilie şi noiembrie.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.