Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale în municipiul Giurgiu, din județul Giurgiu:
În perioada 3 iulie, ora 07:00 – 4 iulie, ora 20:00, în municipiul Giurgiu, din județul Giurgiu, furnizarea cu gaze naturale se va sista ca urmare a lucrărilor de remediere a unor defecte înregistrate în cadrul sistemului de distribuție a gazelor naturale amplasat la intersecția străzilor 1 Decembrie – Mihai Viteazul și 1907 și Mircea cel Bătrân.
De această oprire nu vor fi afectate următoarele străzi: Neajlovului, 1 Decembrie (Prieteniei – Neajlovului), București (Neajlovului – Remus), Gloriei, Cedrului și Gorunului.
În intervalul sistării temporare a gazelor naturale, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, rugăm clienții să verifice că aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate și cele cu flacără de veghe.
În momentul în care se va face realimentarea cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, aceștia sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere.
Biroul de Presă
Distrigaz Sud Rețele
Reflectorul de Sud