DJ GIURGIU-OINACU S-A ”PRIMENIT” DE ZIUA PĂMÂNTULUI…

DJ GIURGIU-OINACU S-A ”PRIMENIT” DE ZIUA PĂMÂNTULUI…

Ziua Pământului a fost marcată, la Giurgiu, printr-o acțiune de plantare de copaci pe marginea DJ 507 Giurgiu-Oinacu, acțiune inițiată de Direcția Județeană de Transporturi.

Sâmbătă dimineață, la punctul de întâlnire au ajuns circa 100 de elevi din trei școli ale municipiului (4, 1 și 8), dar și președintele CJ, Dumitru Beianu, organizatorul acțiunii – directorul Direcției de Transporturi, Daniel Cărpușor, deputatul Alexandru Andrei, precum și doi din adulții îngrijiți în centrele DGASPC Giurgiu, dar și cei care sunt nelipsiți de la astfel de acțiuni: tinerii liberali, membri ai TNL Giurgiu.

Peste 150 de arbori – platan și plop negru – au fost planțați de voluntari pe cele două margini ale DJ 507.

Inedită a fost participarea unui copil provenit dintr-o familie de chinezi stabilită în Giurgiu: Yi Hong, elev al Școlii Gimnaziale „Acad. Marin Voiculescu” nr. 8 din municipiu, care a ținut să fie alături de colegii săi la acțiune, lui alăturându-i-se și tatăl său.

La final, toți participanții au căzut de acord că acțiunea a fost un real succes, propunându-și să repete astfel de inițiative.

foto:TNL Giurgiu

 

 

 

 

 

Ziua Pământului a fost marcată, la Giurgiu, printr-o acțiune de plantare de copaci pe marginea DJ 507 Giurgiu-Oinacu, acțiune inițiată de Direcția Județeană de Transporturi. Sâmbătă dimineață, la punctul de întâlnire au ajuns circa 100 de elevi din trei școli ale municipiului (4, 1 și 8), dar și președintele CJ, Dumitru Beianu, organizatorul acțiunii – …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/04/22/dj-giurgiu-oinacu-s-a-primenit-de-ziua-pamantului/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 22 aprilie 2023 18:02

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.