Dosar penal deschis de polițiștii din Giurgiu după moartea unui cal în orașul Bolintin Vale
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor cu intenție fără drept” după ce un cal a murit pe DJ 601, în orașul Bolintin Vale, în noaptea de 24 februarie 2025.
Incidentul a fost sesizat prin apelul 112 la ora 20:25, iar la fața locului au ajuns polițiștii din cadrul Poliției orașului Bolintin Vale. Conform primelor cercetări, mai multe persoane circulau cu un atelaj hipo, tractat de un cal, pe strada Poarta Luncii. La un moment dat, animalul a cedat, oprindu-se brusc pe carosabil, posibil din cauza epuizării și gerului extrem. Căruța s-a oprit, iar mai multe persoane au încercat să determine calul să continue drumul. Însă, în cele din urmă, animalul s-a prăbușit pe drum, iar persoanele l-au abandonat pe carosabil, plecând fără niciun semn de remușcare.
„La fața locului au fost identificate persoanele implicate, iar proprietarul calului a fost găsit și este un bărbat de 30 de ani din orașul Bolintin Vale. În urma examinării cadavrului, nu au fost găsite urme de violență, iar corpul a fost ridicat de pe drum. Probele biologice vor fi prelevate pentru a se stabili cu exactitate cauza morții animalului, prin necropsie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu.
În paralel, autoritățile locale din Bolintin Vale au intervenit rapid pentru a ridica calul de pe drum. „Aseară, după cercetările efectuate de polițiști, am ridicat animalul de pe carosabil. Vom face toate demersurile legale necesare pentru a stabili informațiile precise privind cauza decesului calului”, a declarat primarul orașului Bolintin Vale, Daniel Trăistaru.
De asemenea, primăria Bolintin Vale beneficiază de un sistem de supraveghere video performant, cu aproximativ 600 de camere instalate în domeniul public, care permit o reacție rapidă în astfel de situații. „Este important ca toate informațiile să fie corect stabilite, iar autoritățile locale și poliția colaborează îndeaproape pentru a soluționa acest caz”, a mai adăugat primarul.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor continuă cercetările pentru a stabili exact circumstanțele în care a survenit moartea animalului și pentru a aplica măsurile legale corespunzătoare în acest caz.
Sursa: BNG
Articolul Dosar penal deschis de polițiștii din Giurgiu după moartea unui cal în orașul Bolintin Vale apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor cu intenție fără drept” după ce un cal a murit pe DJ 601, în orașul Bolintin Vale, în noaptea de 24 februarie 2025. Incidentul a fost sesizat prin apelul 112 la ora 20:25, iar la fața […]
Articolul Dosar penal deschis de polițiștii din Giurgiu după moartea unui cal în orașul Bolintin Vale apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/dosar-penal-deschis-de-politistii-din-giurgiu-dupa-moartea-unui-cal-in-orasul-bolintin-vale/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 25 februarie 2025 12:14