Duminică este ziua cea mai scurtă din an; trecem – din nou – la ora de vară

Duminică este ziua cea mai scurtă din an; trecem – din nou – la ora de vară

Anul acesta, în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, se va trece la ora de vară 2024. Astfel, în ultima zi a lunii martie se va face trecerea la ora de vară, iar ceasurile vor fi date înainte cu o oră, ora 3:00 devenind ora 4:00.

În urmă cu câțiva ani, Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea orei în Europa, statele membre având libertatea de a decide dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau ora de iarnă. Decizia fiecărui stat ar fi trebuit luată până în aprilie 2020, iar începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă.

Țările Uniunii Europene ar fi trebuit să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.

Trecerea la ora de vară în România

România a aderat la ora de vară pentru prima dată în anul 1932. Între anii 1943 şi 1979, practica schimbării orei a fost suspendată. În anul 1997, România a intrat în rândul celorlalte țări europene care aderau la ora de vară în ultima duminică din luna martie, iar acest lucru este valabil și în prezent.

La începutul lunii martie, în 2018, mai mulţi parlamentari români au dorit renunţarea la ora de vară. Iniţiatorul preciza că studiile efectuate în ultima perioadă au relevat faptul că această modificare a orei legale nu generează economii din punct de vedere energetic şi provoacă un puternic disconfort asupra majorităţii populaţiei, iar modificarea orei generează perturbări ale transportului feroviar şi aerian, spunea iniţiatorul, dar măsura nu s-a adoptat.

În 2017, Serviciul de Cercetare al Parlamentului European a publicat un studiu potrivit căruia nu există niciun efect pozitiv al schimbării orei. În schimb, cercetarea a scos în evidenţă existenţa unor efecte negative asupra sănătăţii umane, agriculturii şi siguranţei în traficul rutier.

Cum este afectat organismul din cauza schimbărilor de oră

Trecerea la ora de vară poate avea repercusiuni asupra psihicului în rândul persoanelor care au nevoie de o anumită perioadă de acomodare. Sunt persoane care se pot confrunta cu stări de nervozitate, oboseală sau stres, din cauza faptului că nu se pot adapta atât de repede la noua oră. Poate fi nevoie de câteva zile sau săptămâni, pentru anumite persoane, pentru ca organismul să se adapteze noilor schimbări, iar corpul să funcționeze în parametri normali.

Schimbarea orei este un proces ce poate perturba ceasul biologic, iar asta poate duce la dereglări hormonale și afectarea melatoninei. De asemenea, schimbarea orei poate afecta și calitatea somnului. Odată cu trecerea la ora de vară, se dă ceasul înainte cu o oră, iar asta înseamnă că este afectată și cantitatea somnului, deoarece se va dormi mai puțin cu o oră.

Se schimbă ora automat la telefon?

Pentru cei care nu știu dacă trebuie să schimbe manual ora la telefon, smartphone-urile, indiferent dacă au sistem de operare iOS sau Android, își schimbă automat ora când se face trecerea la ora de vară 2024, dacă în setări este bifată opțiunea care sincronizează ora cu cea a rețelei.

Dacă la iPhone nu se schimbă automat, se accesează meniul Settings, General, Date & Time și se bifează opțiunea Set Automatically, iar în cazul smartphone-urilor cu Android se intră la Settings, Date & Time și se activează funcția Automatic date&time.

Țările în care nu se schimbă ora

Până în prima parte a anului 2017, din cele 192 de țări ale lumii, mai bine de 100 au refuzat să schimbe ora. În ceea ce privește motivele, acestea sunt diverse, de la motive religioase, până la banalul refuz. Statele care au refuzat să treacă de la ora de iarnă la ora de vară și invers sunt situate pe toate continentele lumii, pornind din Africa și terminând cu Europa.

Africa – din cele 54 de țări de pe continentul african, doar trei au decis să schimbe fusul orar: Namibia, Tunisia și Egipt. Restul, de 51, nu schimbă niciodată ora, printre care Somalia, Kenya, Congo, Gabon, Tanzania sau Guineea Ecuatorială.

America de Nord și de Sud – Venezuela, Ecuador, Panama, Guatemala, Nicaragua, Columbia, dar și alte țări mai mici nu mai vor să treacă prin schimbarea orei. În SUA, în Arizona și în Insulele Hawaii nu se trece la ora de vară şi la ora de iarnă. Ora nu se schimbă nici în orașul canadian Ontario.

Asia – aici, ora nu se schimbă în următoarele țări: Japonia, Vietnam, Afganistan, India, Singapore, Filipine, China, Coreea de Nord Coreea de Sud şi Irak. De asemenea, în această listă se înscriu și unele foste republici sovietice, situate în Asia Centrală.

Europa – țările europene care nu schimbă niciodată ora sunt Turcia, Belarus, Rusia și Islanda.

Australia – aici ceasurile se schimbă doar parțial. Queensland și Australia de Vest aderă la același fus orar atât pe timp de iarnă, cât și de vară.

Ţările care au trecut deja la ora de vară 2024

Mare parte din Statele Unite şi Canada au trecut deja la ora de vară 2024. Schimbarea orei se face în aceste ţări în a doua duminică a lunii martie, respectiv în noaptea de 9 spre 10 martie, în acest an. În aceeaşi situaţie se mai află Bahamas, Bermuda, Haiti, Cuba şi câteva regiuni mexicane din apropierea graniţei cu SUA.

O particularitate are şi Israelul, unde se trece la ora de vară în ziua de vineri de dinaintea ultimei sâmbete a lunii martie. De asemenea, în Egipt se trece la ora de vară în ultima zi de vineri a lunii aprilie. În timp ce unele ţări din Emisfera Nordică trec la ora de vară, mai multe state din Emisfera Sudică trec la ora de iarnă.

Așadar, în România, trecerea la ora de vară 2024 se face în ultimul weekend din luna martie, urmând ca trecerea la ora de iarnă 2024 să fie făcută în ultimul sfârșit de săptămână din luna octombrie, respectiv 27 octombrie 2024. (www.libertatea.ro)

Anul acesta, în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, se va trece la ora de vară 2024.


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/duminica-este-ziua-cea-mai-scurta-din-an-trecem-din-nou-la-ora-de-vara/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 29 martie 2024 16:34

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.