În urmă cu mai bine de o săptămână, Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei. De atunci, mii de refugiați fugiți din calea războiului au luat cu asalt granițele țării noastre. Oameni simpli, dar și nume sonore au sărit în ajutorul ucrainenilor. Printre acestea se numără și cel al lui Dumitru Dragomir. Fostul președinte al LPF a făcut dezvăluiri despre refugiații cazați la el în hotel. Iată de ce le cere bani unora dintre ei!
Dumitru Dragomir încasează bani de la refugiații ucraineni
Dumitru Dragomir a dezvăluit, recent, că a cazat mai mulți refugiați din Ucraina la hotelul său. Potrivit acestuia, o parte dintre ei au ales să își plătească șederea. Este vorba despre cei mai înstăriți, care posedă mașini scumpe.
„Mulţi, full. Este hotelul full (n.r. – de refugiați). Cei care au maşini mai luxoase şi, astea, plătesc, restul, nu. Eu nu văd ce intră în parcare? Vin ei şi plătesc. Sunt oameni corecţi. Sunt oameni pricopsiţi. Şi ceilalţi sunt foarte cuminţi, liniştiţi.
Sunt necăjiţi, oameni necăjiţi, să ştiţi. Dacă au plecat din ţara lor, şi-au lăsat toată strânsura lor şi au plecat. Alţii au plecat cu bani, cu ceasuri scumpe, cu briliante, cine a avut”, a declarat Dumitru Dragomir, la Digi Sport Special.
Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir nu crede în rivalitatea dintre SUA și Rusia
În cadrul aceleiași emisiuni, Dumitru Dragomir a spus că nu crede în rivaitatea dintre americani și ruși. Potrivit fostului șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, aceștia s-au înțeles cu privire la invazia Ucrainei.
„Cred că este o luptă între americani şi ruşi, nu între ruşi şi ucraineni. Ruşii nu aveau de unde să aibă ei curaj aşa, de capul lor, în Ucraina dacă nu se înţelegeau cu americanii. Şi câştigă amândoi. Câştigă şi americanii, câştigă şi ruşii, asta e convingerea mea.
Şi o să tragem noi, o parte din estul Europei, asta este! Asta este o tâmpenie, ce vină au sportivii să sufere? Păi, suferă iar sărăcimea? Numai câţiva câştigă mulţi bani…
Mai ales pe timpul războiului contează să ai bani. Sunt 60 de miliardari, restul sunt milionari. La milionari nu le-au oprit conturile. Să nu crezi că miliardarii nu şi-au împărţit în toate offshor-urile din lumea asta banii, să nu aibă probleme. Şi cum dracu’ de au ştiut cu trei zile înainte de au plecat din Ucraina? (n.r. miliardarii din Ucraina care au părăsit ţara)”, a mai declarat Dumitru Dragomir
Reflectorul de Sud