Echipa de fotbal Dunărea Giurgiu și-a prezentat noile transferuri

Echipa de fotbal Dunărea Giurgiu și-a prezentat noile transferuri

Aflată în cantonament, echipa de fotbal Dunărea Giurgiu se pregătește de a doua parte a sezonului competițional. Fiind pentru al doilea an consecutiv în Liga a 3-a, echipa condusă de Andrei Nemțescu are jucători noi și un singur obiectiv – play-off-ul.

Conducerea Clubului Dunărea Giurgiu, prin directorul Mirel Marin, alături de antrenorul Andrei Nemțescu au organizat o conferință de presă pentru a prezenta noile transferuri, dar și obiectivele fixate pentru următoarele partide.

Cu evoluții fluctuante presărate și cu victorii, dar și cu înfrângeri, Dunărea Giurgiu a încheiat prima parte a sezonului, în decembrie, pe locul 6. Avea nevoie de un suflu nou, așa jucătorii care au ales să plece au fost înlocuiți rapid cu alți jucători, unii experimentați, alții pentru prima dată la seniori. 

” Sunt aici o parte din jucătorii nou transferați. Sunt floarte mulțumit de această perioadă de pregătire pe care am avut-o în acest an. Clar este un nou început, chiar dacă ne aflăm la jumătatea sezonului, am avut parte de condiții optime pentru a ne antrena și am lucrat intens. Chiar am reușit să stabilim din punct de vedere tactic și tehnic cum vrem să jucăm de acum înainte, ca și o îmbunătățire la ce s-a făcut până acum, iar pentru asta am avut sprijinul tuturor, în special al conducerii clubului, dar și celor care ne-au susținut. Ca în orice perioadă de transferuri, jucătorii vin și pleacă. Ne-am despărțit de jucători importanți, înlocuiți de jucători noi, majoritatea tineri, de perspectivă, Chiar și în condițiile acestea, consider că putem arăta mult mai bine ca anul trecut și avem încredere în cei nou veniți, dar și în cei rămași aici.” – Andrei Nemțescu -antrenor Dunărea Giurgiu

Cinci dintre noile transferuri sunt:

  • Daniel Ciprian Alexandru – 33 de ani – o reîntoarcere la Giurgiu după 14 ani 
  • Dinu Andrei – 19 ani – a venit la Dunărea Giurgiu datorită condițiilor oferite de club
  • Popescu Alexandru – 22 de ani – s-a reîntors la Dunărea cu mare încredere în staff și jucători
  • Droană Ianis – 16 ani – a jucat la FCSB juniori, iar acum a făcut pasul la seniori
  • Roșca David  – 15 ani – aflat la primul club de seniori 

În a doua parte a sezonului, Dunărea Giurgiu mai are de disputat trei partide, obiectivul fiind obținerea celor 9 puncte și play-of-ul.

Al doilea an consecutiv în Liga a 3-a, cu o evoluție foarte bună după primul an competițional, jucând play-off-ul. În actualul sezon am evoluții mai fructuante, după un început foarte bun, apoi evoluții mai puțin convingătoare, poate și pe fondul situației financiare de la club. Am terminat prim aparte a sezonului, în decembrie, pe locul 6, mai avem gtrei etape de disputat din sezonul regulat și ne dorim să câștigăm toate cele 9 puncte

Aflată în cantonament, echipa de fotbal Dunărea Giurgiu se pregătește de a doua parte a sezonului competițional. Fiind pentru al doilea an consecutiv în Liga a 3-a, echipa condusă de…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/echipa-de-fotbal-dunarea-giurgiu-si-a-prezentat-noile-transferuri/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 20 februarie 2025 19:27

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.