Europarlamentarul DAN MOTREANU, despre prioritățile noului (și vechiului) președinte al Comisiei Europene

La scurt timp după încheierea votului din Parlamentul European pentru alegerea noului președinte al Comisiei  Europene, europarlamentarul Dan Motreanu, președintele PNL Giurgiu, a anunțat, într-o postare pe pagina sa oficială:

”Parlamentul European a votat-o pe Ursula von der Leyen pentru încă un mandat în fruntea Comisiei Europene, aceasta obținând 401 voturi pentru și 284 voturi împotrivă, în timp ce 15 europarlamentari s-au abținut. Am votat în favoarea candidaturii sale, ținând cont de programul prezentat în fața Parlamentului European și de faptul că reprezintă PPE, partidul care a obținut cele mai multe voturi din partea cetățenilor UE, și din care face parte și PNL.

Printre prioritățile Ursulei von der Leyen, prezentate în Parlamentul European, se numără reducerea prețurilor la energie, extinderea UE, susținerea fermierilor, combaterea crizei locuințelor, creșterea competitivității UE, reducerea birocrației, sprijinirea IMM-urilor.

Fiecare comisar va urmări reducerea birocrației în domeniul său și un vicepreședinte va fi numit pentru a coordona reducerea birocrației.

Politicile ecologice ale UE vor continua. Un nou Acord Industrial Ecologic urmează să fie lansat în primele 100 de zile ale noului său mandat, pentru a stimula investițiile în infrastructură și industrie.

”Noul acord pentru o industrie curată va contribui, de asemenea, la reducerea facturilor la energie”, a declarat Ursula von der Leyen.

“Nu voi uita cum Putin ne-a șantajat prin tăierea aprovizionărilor cu energie. Era dependenței de energiile fosile rusești s-a terminat, odată pentru totdeauna”, a afirmat președinta Comisiei Europene.

Va continua Dialogul strategic pentru agricultură, o inițiativă lansată de Ursula von der Leyen. „Mă voi asigura că agricultorii primesc un venit corect. Nimeni nu ar trebui să fie obligat să vândă alimente bune sub costurile de producție”, a promis Ursula von der Leyen.

Combaterea crizei locuințelor este un alt angajament al Ursulei von der Leyen. ”Pentru prima dată, voi numi un comisar cu responsabilitate directă pentru locuințe. Vom elabora un plan european privind locuințele accesibile”, a afirmat Ursula von der Leyen.

O prioritate a viitoarei Comisii Europene este aderarea Republicii Moldova, Ucrainei și a celorlalte țări candidate la Uniunea Europeană.

Ursula von der Leyen a anunţat înființarea unui fond european pentru competitivitate, pentru stimularea competitivităţii şi a inovării, dezvoltarea producţiei şi crearea de noi tehnologii în Europa.

În contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, Ursula von der Leyen a pledat pentru o Uniune Europeană a apărării. ”Vom propune o serie de proiecte de apărare de interes comun european, începând cu un scut aerian european şi cu apărarea cibernetică”, a spus Ursula von der Leyen.

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.