Europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei ENVI, împreună cu mai mulți colegi eurodeputați de diferite naționalități, primari și reprezentanți ai unor ONG-uri, au trimis o scrisoare către toți liderii UE prin care le solicită să pună capăt problemei lipsei de adăpost, în toate statele membre ale Uniunii.

„Parlamentul European și-a manifestat, în repetate rânduri, sprijinul pentru o acțiune fermă a UE în lupta împotriva lipsei de adăpost și a solicitat recent Comisiei Europene stabilirea unui obiectiv UE de a eradica lipsa de adăpost. Prin intermediul apelului nostru, solicităm șefilor de stat și de guvern din UE ca în cadrul Summitului social de la Porto, din 7 Mai 2021 și în declarația politică a reuniunii informale a șefilor de stat sau de guvern, din 8 mai, să își asume și să își coordoneze acțiunile pentru a pune capăt lipsei de adăpost în toate statele UE până în 2030”, a scris deputatul european pe pagina de Facebook.

Potrivit eurodeputatului, lipsa de adăpost reprezintă o formă extremă de sărăcie și o încălcare gravă a drepturilor omului: „ Pur și simplu, este o problemă pe care nu o putem tolera sau ignora în Europa anului 2021”, a conchis Dan Motreanu în postarea sa.

Parlamentul European dorește ca până în 2030 să elimine fenomenul lipsei de adăpost în UE. Într-o rezoluție adoptată la 24 noiembrie, europarlamentarii cer UE și statelor sale membre să pună capăt lipsei de adăpost până în 2030. Ei susțin adoptarea unui cadru UE pentru strategii naționale și invită statele membre să dezincrimineze lipsa de adăpost și să mobilizeze fonduri pentru a soluționa problema.

Locuința este un drept fundamental al omului, observă Parlamentul, dar, în fiecare noapte, în Europa, peste 700 000 de persoane dorm pe stradă, ceea ce reprezintă o creștere de 70 % în ultimul deceniu.

În plus, criza cauzată de Covid-19 expune persoanele fără adăpost unui risc și mai mare, din cauza stării precare de sănătate și a lipsei de acces la igienă și asistență medicală cu care se confruntă disproporționat. Având în vedere recesiunea economică actuală și pierderea locurilor de muncă, numărul persoanelor fără adăpost ar putea crește.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.