Eurovision 2021, câştigat de Italia. Surprizele s-au ţinut lanţ VIDEO

Grupul rock italian Måneskin a câştigat, sâmbătă seară, Eurovision 2021 cu piesa „Zitti e buoni”, iar aceasta este a treia victorie pentru Italia la concursul muzical.

Maneskin au câştigat cu aceeaşi melodie şi marele premiu la ediţia 71 a festivalului cântecului de la San Remo din 2021.

Italia a participat prima dată la Eurovision în 1956. Opt ani mai târziu, Gigliola Cinquetti a câştigat concursul cu „Non Ho L’età”, iar Toto Cutugno s-a impus în 1990, cu „Insieme”.

Din 1997 până în 2011, Italia nu a trimis reprezentanţi la Eurovision. A revenit ca una dintre cele cinci ţări „mari plătitoare”.

Cum a decurs votarea

În urma voturilor juriilor din fiecare ţară, Elveţia s-a clasat pe primul lor, urmată de Franţa cu scor strâns. După voturile publicului însă, lupta s-a dat între Elvieţia şi Italia, deşi aceasta din urmă nu părea deloc favorită în urma primului vot. Marele câştigător a fost Italia, cu 523 de puncte. Pe locul doi s-a clasat Franţa (499), iar locul trei Elveţia (433). 
Restul topului 10 a fost completat de Islanda (378), Ucraina (364), Finlanda (301), Malta (255), Lituania (220), Rusia (204) şi Grecia (170).
Reprezentantul Marii Britanii, James Newman, a fost singurul concurent care nu a obţinut niciun punct nici din partea juriilor naţionale, nici din partea publicului.
Moldova s-a clasat pe locul 13.

Membrii trupei italiene au primit rezultatul plângând

Surpriza a fost la fel de mare chiar şi pentru membrii trupei câştigătoare. Unul dintre ei a primit rezultatul în stare de şoc, iar după câteva secunde a izbucnit în hohote de plâns. Nimeni nu se aştepta ca Italia să treacă în fruntea clasamentului şi mai ales la o aşa mare diferenţă de puncte, după votul publicului.

ITALIA[embedded content]

[embedded content]

ELVEŢIA

[embedded content]

În finala celei de-a 65-a ediţii a concursului s-au calificat Lituania (The Roop – „Discoteque”), Rusia (Manizha – „Russian Woman”), Suedia (Tusse – „Voices”), Cipru (Elena Tsagrinou – „El Diablo”), Norvegia (TIX – „Fallen Angel”), Belgia (Hooverphonic – „The Wrong Place”), Israel (Eden Alene – „Set Me Free”), Azerbaidjan (Efendi – „Mata Hari”), Ucraina (Go_A – „Shum”), Malta (Destiny – „Je Me Casse”), Albania (Anxhela Peristeri – „Karma”), Serbia (Hurricane – „Loco Loco”), Bulgaria (Victoria – „Growing Up Is Getting Old”), Republica Moldova (Natalia Gordienko – „SUGAR”), Portugalia (The Black Mamba – „Love Is On My Side”), Islanda (Daði og Gagnamagnið – „10 Years”), San Marino (Senhit – „Adrenalina”), Elveţia (Gjon’s Tears – „Tout l’Univers”), Grecia (Stefania – „Last Dance”) şi Finlanda (Blind Channel – „Dark Side”).
Lor li s-au adăugat „marile plătitoare”, Marea Britanie (James Newman – „Embers”), Franţa (Barbara Pravi – „Voilà”), Italia (Maneskin – „Zitti E Buoni”), Germania (Jendrik – „I Don’t Feel Hate”) şi Spania (Blas Canto – „Voy a quedarme”), şi gazda, Regatul Ţărilor de Jos (Jeangu Macrooy – „Birth Of A New Age”).
Reprezentanta ţării noastre, Roxen, a cântat în prima semifinală piesa „Amnesia” şi nu a reuşit să se califice în actul final al competiţiei muzicale. Este a treia oară consecutiv când România nu ajunge în finala concursului Eurovision.

 

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.