EVENIMENT LA BĂNEASA, ÎN ZIUA ADORMIRII MAICII DOMNULUI

EVENIMENT LA BĂNEASA, ÎN ZIUA ADORMIRII MAICII DOMNULUI

Ziua de Sfânta Maria a fost una deosebită pentru locuitorii comunei Băneasa, care au participat la sfințirea unei noi capele în localitate.

La eveniment au fost invitați și oameni politici, iar deputatul Alexandru Andrei a notat, pe pagina sa oficială, câteva impresii:

”La invitația primarului Viorel Rotaru, am participat astăzi, în zi de mare sărbătoare, la un eveniment important în viața comunei Băneasa: sfințirea unei noi capele, ce va deveni, curând, un centru cultural-misionar.

Împreună cu președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu și colegii mei, deputatul Gabrela Horga și președintele CJ, Dumitru Beianu, am asistat, mai întâi, la slujba dedicată Adormirii Maicii Domnului, desfășurată în biserica din comuna Băneasa.

După slujba religioasă, Preasfințitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a sfințit noua capelă din comuna Băneasa.

Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Ambrozie l-a felicitat pe primarul Viorel Rotaru pentru sprijinul acordat construcției noii capele, oferindu-i o  diplomă de recunoștință.

Episcopul de Giurgiu ne-a oferit, apoi, câte o icoană sfințită.”

Ziua de Sfânta Maria a fost una deosebită pentru locuitorii comunei Băneasa, care au participat la sfințirea unei noi capele în localitate. La eveniment au fost invitați și oameni politici, iar deputatul Alexandru Andrei a notat, pe pagina sa oficială, câteva impresii: ”La invitația primarului Viorel Rotaru, am participat astăzi, în zi de mare sărbătoare, …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/08/16/eveniment-la-baneasa-in-ziua-adormirii-maicii-domnului/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 16 august 2023 12:02

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.