„Adevărul“: Ce urmăreşte Vladimir Putin prin toate aceste manevre agresive – refacerea URSS sau a Imperiului Ţarist?
Cosmin Popa, cercetător ştiinţific al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“: Putin vrea orice poate să arate precum unul dintre cele două imperii. Vrea măreţia celor două imperii. Şi cum a decis să facă asta? Foarte simplu, aducând o puternică instabilitate ţărilor din jurul Rusiei pe care mai apoi să le poată controla. Trebuie observat că dintre teritoriile rupte din fosta URSS numai ţările baltice au reuşit să scape efectiv, să iasă cu totul de sub influenţa rusească. Restul sunt nişte ţări eşuate sau nişte dictaturi.
Cum poate fi caracterizat comportamentul lui Putin în întâlnirile oficiale din ultimele zile?
De la acest om te poţi aştepta la orice. Am văzut funcţionari ai statului care se fâstâcesc în faţa lui. Putin este de fapt un individ foarte cinic care îşi permite să mute mii de oameni, femei, copii, din regiunile separatiste pro-Rusia din estul Ucrainei sub pretext că sunt în pericol de genocid. Totul cu un pronunţat interes propagandistic. Mai mult decât imoral. Este în stare să sacrifice pe oricine pentru a îşi creşte propria putere, pentru a rămâne, spune el, în istorie ca personalitatea care a refăcut aproape din temelii imperiul rus.
În confruntarea cu lumea occidentală, liderul de la Kremlin face dese referiri la dreptul internaţional…
Putin şi Kremlinul, în general, folosesc dreptul internaţional ca pe nişte perluţe pentru înfrumuţesarea discursului public. Aruncă aceste perluţe când vor şi cum vor, dar total aiurea. Practic, interpretarea rusească a dreptului internaţional nu are nimic în comun cu această disciplină. Seamănă mai repede cu numerologia decât cu situaţia în fapt. În viziunea lui Putin, şi Luna poate fi declarată ca teritoriu independent pentru a putea trimite trupe de menţinere a păcii…
De ce a ales Putin acest moment?
În primul rând, era evidentă pentru Moscova reţinerea occidentalilor faţă de năzuinţele euroatlantice declarate de Ucraina. Apoi, din perspectivă internă, Putin este într-un proces de consolidare a sistemului de stat conceput de el şi era nevoie de o astfel de mişcare în forţă. Practic, îşi întăreşte personalitatea printr-o mişcare similară cu cea a anexării Crimeei. În plus, le întăreşte ruşilor mândria naţională. Rusul de rând se bucură acum că tancurile ruseşti se plimbă în forţă prin faţa occidentalilor. Pe fond, însă, această direcţie este dezastruoasă pentru Rusia. Este practic o imensă eroare strategică. Ucraina era singura legătură a Rusiei cu Europa. Rusia redevine acum un stat asiatic.
Iniţial, Rusia a cerut de la occidentali unele garanţii legate de extinderea NATO şi revenirea Alianţei Nord-Atlantice la statutul din 1997, respectiv retragerea trupelor americane din statele din sud-estul Europei şi din Ţările Baltice. În plus, a cerut desfiinţarea Scutului de la Deveselu şi a celui similar din Polonia, dar în final a ajuns să ocupe Doneţk şi Lugansk…
Putin a mimat că vrea să rezolve diplomatic criza pe care chiar el a creat-o. Pe principiul pompierului piroman. A avut cerinţe formulate în tonul unui ultimatum. Ştia de la început că sunt formulate nepotrivit, că sunt nişte cereri absurde pe care Occidentul le va refuza. Când partea euroatlantică a respins solicitările, Putin a trecut la măsuri care, chipurile, asigură securitatea Rusiei. A luat oficial ce, de fapt, deţinea deja, cele două provincii. Şi vorbim despre un prim pas spre desfiinţarea Ucrainei. Acum, obiectivul lui nu este neapărat vasalizarea Ucrainei, ci, repet, desfiinţarea ei. Practic, neagă existenţa ei ca stat.
Există pericolul unui război?
Suntem deja într-un război. Unul hibrid deocamdată, dar tot război se numeşte. Rusia nici măcar nu trebuie să atace efectiv Ucraina deoarece o poate distruge numai prin această instabilitate. Strânsă ca într-un cleşte, Ucraina poate deveni foarte uşor în scurt timp o ţară instabilă, practic nefuncţională. Poate intra oricând într-o criză economică şi socială. Sigur, situaţia poate degenera foarte uşor şi se poate trece şi la o invazie şi nu este exclusă total chiar şi o apropiere de gurile Dunării. Nu cred că este un obiectiv special al lui Putin, pentru că o astfel de manevră are un beneficiu economic destul de limitat acum, dar nu ar zice nu să ajungă la Dunăre. Cel mai sensibil moment va fi acela în care Putin va încerca să ocupe în întregime republicile autodeclarate Doneţk şi Lugansk. Acum, părţi din ele sunt sub control ucrainean şi de aici ar putea porni invazia, de la opoziţia militară a Kievului. Depinde totul de cum reacţionează şi Moscova, dar şi Kievul. Repet, dacă ucrainenii ripostează, cu siguranţă, Rusia va merge mai departe, nu are scrupule.
Cum catalogaţi răspunsul occidental după ce Rusia a recunoscut independenţa republicilor Doneţk şi Lugansk?
Comunitatea euroatlantică a reacţionat impecabil. Adică unitar şi a mai păstrat o rezervă de răspuns, dar a lovit Rusia acolo unde o doare cel mai mult. Concret, s-a blocat certificarea gazoductului Nord Stream 2, adică sunt subminate viitoare încasări din exportul de gaze şi, foarte important, a sechestrat averile oligarhilor ruşi care îl sprijină pe Putin şi care au în conturi câte cel puţin un miliard de dolari. Toate activele pe care aceştia le deţin au fost îngheţate. iar persoanele în cauză nu vor mai avea voie să călătorească în Marea Britanie, de exemplu. În plus, au fost sancţionate nişte bănci şi a fost limitat accesul Rusiei la pieţele financiare europene.
Cine este istoricul Cosmin Popa
Cosmin Popa este cercetător ştiinţific II în cadrul Programului IV „România şi Europa în secolul XX” (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română). Printre domeniile sale de interes se numără: istoria Uniunii Sovietice; istoria comunismului european; Comunismul românesc privit din perspectivă comparată; istoria Federaţiei Ruse, Războiul Rece, problemele energetice contemporane. Absolvent al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti, specializarea istorie contemporană universală (1997). Doctor în Istorie al Universităţii din Bucureşti (2007), cu teza intitulată „Politica externă sovietică în Europa Orientală 1945-1953“.
Reflectorul de Sud