EXCLUSIV. Ministrul Mediului, Barna Tanczos, s-a lepădat de directorul Cezar Răduță de la Romsilva, cercetat de DNA

DNA l-a trimis în judecată pe 22 noiembrie 2021 pe directorul general adjunct al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP)-Romsilva, Cezar-Mihail Răduță, pentru luare de mită și abuz în serviciu, dar ministrul UDMR al Mediului, Barna Tanczos, a refuzat inițial să se pronunțe despre acest caz, dar ulterior a revenit cu o precizare foarte clară.

”Numirea lui Cezar Răduță are la bază performanțele profesionale individuale

Directorul adjunct al Romsilva, Cezar Mihail Răduţă, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiind acuzat că ar fi angajat un paznic de vânătoare care nu întrunea condiţiile legale, iar în schimbul acestui scenariu ar fi primit un teren în Corbeanca. La acea vreme, PUTEREA a solicitat ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, să precizeze ce măsuri va dispune față de situația directorului Cezar Răduță, dar a pasat răspunsul la Romsilva.

”Domnului Cezar Mihail Răduță, director Direcția Silvică Ilfov, i-au fost delegate atribuțiile și competențele de director general adjunct în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva de către directorul general. Numirea acestuia a fost făcută în conformitate cu prevederile HG209/2009, Contractul Colectiv de Muncă al regiei, în vigoare, și OUG nr.59/2000 Statutul personalului silvic, cu modificările și completările ulterioare și are la bază performanțele profesionale individuale, aptitudinile personale, organizatorice și capacitățile manageriale ale domnului Cezar Mihai Răduță“, se precizează în răspunsul către PUTEREA semnat în locul directorului general Teodor Țigan de fostul director general Codruț Bîlea..

Adică, Cezar Răduță ocupă postul de director general adjunct al RNP ca urmare a delegării de atribuții de către directorul general Teodor Țigan. Numai că, cu o zi înainte de sfârșitul anului 2021, mandatul lui Teodor Țigan a încetat, de fapt s-a și pensionat, și în locul său a fost numit, pentru patru luni, George Mierliță, până atunci secretar de stat în Ministerul Mediului.

Barna Tanczos: ”Domnul Cezar Mihail Răduță nu a fost numit în funcția de director general adjunct al RNP-Romsilva”

Dar ministrul Mediului, Barna Tanczos, a revenit către sfârșitul anului trecut cu o precizare foarte clară pentru PUTEREA privind situația directorului general adjunct Cezar Răduță. ”Domnul Cezar Mihail Răduță nu a fost numit în funcția de director general adjunct al RNP-Romsilva, acesta neavând calitatea de funcționar public, ci prin decizie a Directorului General al RNP-Romsilva i-au fost delegate atribuțiile acestei funcții în conformitate cu prevederile Codului Muncii și ale OUG 59/2000 privind Statutul personalului silvic, cu modificările și completările ulterioare”, se menționează în răspunsul ministrului UDMR al Mediului.

Practic, Tanczos Barna ne-a anunțat că Cezar Răduță nu a fost numit director general adjunct al RNP, ci  i-au fost delegate atribuțiile acestei funcții de către Teodor Țigan. Acum Teodor Țigan a plecat la pensie și, ca atare, atribuțiile lui Cezar Răduță trebuiesc delegate de noul director general interimar George Mierliță.

sursa” https://www.puterea.ro/exclusiv-ministrul-mediului-barna-tanczos-s-a-lepadat-de-directorul-cezar-raduta-de-la-romsilva-cercetat-de-dna/?fbclid=IwAR1xnxWjWVRHW3zjMkTdGUs-p_3eQc6WO3Y00T_ztGNhP6EokD_18v9aGOI

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.