EXERCIȚIU DE INTERVENȚIE ISU ÎN ZONA LIBERĂ

EXERCIȚIU DE INTERVENȚIE ISU ÎN ZONA LIBERĂ

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident de muncă ce s-a produs în incinta unui operator economic care are ca obiect de activitate prelucarea oțelului. Pe timpul descărcării marfurilor dintr-un autocamion, o chingă de siguranță s-a desprins, iar o rolă de tablă a căzut peste rezervorul de combustibil încărcat cu aproximativ 800 de litri de carburant. Din această cauză, a izbucnit un incendiu care a cuprins autocamionul și o parte din marfa depozitată în hala de manipulare.

Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe și mijloace în teren, ce a avut loc, astăzi, la sediul unui obiectiv din Zona Liberă.

Pe timpul exercițiului, au fost constituite echipe de căutare-salvare, de extragere a victimelor din zonele de pericol și de acordare a primului ajutor medical răniților.  La fel ca în situațiile reale, paramedicii și echipajele SAJ au intervenit pentru salvarea persoanelor și transportarea acestora la spital.

Pe de altă parte, echipajele de pompieri au acționat pentru stingerea incendiului și limitarea propagării flăcărilor la restul obiectivului.

Fiind abordate situații tactice de o complexitate ridicată, la exercițiu au participat echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu, ale Poliției, Jandarmeriei, Serviciului Județean de Ambulanță, conducerea Primăriei Giurgiu, reprezentanți ai Comitetului Local pentru Situații de Urgență Giurgiu, dar și angajați ai obiectivului.

Exerciţiul a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, creșterea gradului de pregătire a personalului, precum şi verificarea modului de cooperare între structurile cu atribuţii în managementul tipurilor de risc.

Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Giurgiu

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident de muncă ce s-a produs în incinta unui operator economic care are ca obiect de activitate prelucarea oțelului. Pe timpul descărcării marfurilor dintr-un autocamion, o chingă de siguranță s-a desprins, iar o rolă de tablă a căzut peste rezervorul de combustibil încărcat cu aproximativ 800 de …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/08/31/exercitiu-de-interventie-isu-in-zona-libera/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 31 august 2023 13:02

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.