Există trei Românii, din perspectiva bunăstării economice!
Echipa de economişti RoEM, într-un studiu asupra inegalităţii salariale lunare, indică o tendinţă descendentă la nivel naţional.
Ei au evidenţiat existenţa a „trei Românii” din perspectiva bunăstării economice a populaţiei: 1. capitala cu cele mai mari salarii; 2. judeţele cu oraşe dinamice din punct de vedere economic, precum Cluj, Timiş sau Braşov, unde salariile depăşesc în general media naţională; şi 3. restul regiunilor ţării, unde salariile medii se află cu mult sub media naţională.
„În România, salariul mediu net lunar a depăşit pragul de 1.000 de euro pentru prima oară la finalul anului 2023. Şi totuşi, în pofida acestor evoluţii pozitive, o mare parte a românilor are o percepţie diferită asupra evoluţiei veniturilor lunare proprii şi nu resimte o creştere semnificativă a nivelului de trai.
O explicaţie pentru aceste percepţii divergente o reprezintă inegalităţile economice din cadrul ţării. Astfel, chiar dacă nivelul mediu al salariilor creşte în mod dinamic, dacă o mare parte a societăţii beneficiază mai puţin din aceste creşteri decât alţii, tensiunile sociale devin mai accentuate şi pot periclita inclusiv dezvoltarea economică viitoare a ţării”, explică Levente Szasz, prorector al UBB Cluj-Napoca, coordonatorul echipei RoEM, citat de Agerpres.
Analiza veniturilor totale ale populaţiei (care, pe lângă salarii, includ şi beneficiile sociale, precum pensiile, respectiv veniturile din investiţii, inclusiv din societăţi comerciale proprii) arată că, în perioada de după aderarea europeană a României, veniturile totale au avut şi acestea o evoluţie spectaculoasă, creşterile mai semnificative fiind înregistrate în special după anul 2016.
Analiştii RoEM, spun că valoarea mediană a veniturilor totale lunare (adică valoarea de mijloc a tuturor veniturilor, jumătatea din populaţie câştigând peste, iar cealaltă jumătate a populaţiei câştigând sub această valoare) a crescut de aproape cinci ori în această perioadă (de la 134 de euro, în 2007, la 653 euro, în 2024).
Ei mai precizează că venitul total lunar se calculează pe adult echivalent, incluzând în ecuaţie toţi membrii unei gospodării.
Astfel, valoarea veniturilor totale raportate pe o persoană poate fi mai mică decât salariul mediu din acelaşi an, acesta din urmă fiind calculat doar pentru persoanele angajate.
„Indicele de inegalitate, calculat ca şi veniturile segmentului de 20% din populaţie cu cele mai mari venituri raportate la segmentul de 20% cu cele mai mici venituri (top 20% vs bottom (pragul de jos – 20% – n.red.), arată o scădere accentuată a inegalităţilor: dacă acest raport a fost de 8,1 în 2007 (cei cu veniturile cele mai mari câştigau de 8,1 ori mai mult decât cei cu veniturile cele mai mici din ţară), valoarea acestuia aproape s-a înjumătăţit până în 2024, ajungând la ‘doar’ 4,6 (cei cu veniturile cele mai mari câştigă de 4,6 ori mai mult decât cei cu veniturile cele mai mici din ţară)”, se mai arată în comunicat.
România, la mijlocul clasamentului UE…
În clasamentul european realizat pentru anul 2024, România se află pe la mijlocul ierarhiei, la egalitate cu Franţa, depăşind 11 ţări, unde inegalitatea veniturilor populaţiei este mai ridicată.
Printre ţările cu cele mai mari valori ale indicatorului de inegalitate se află Bulgaria (7,0), Lituania (6,3) şi Letonia (6,3), iar în topul clasamentului se află Cehia (3,3), Slovenia (3,4) şi Belgia (3,5).
Sursa: CursDeGuvernare
Articolul Există trei Românii, din perspectiva bunăstării economice! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Echipa de economişti RoEM, într-un studiu asupra inegalităţii salariale lunare, indică o tendinţă descendentă la nivel naţional. Ei au evidenţiat existenţa a „trei Românii” din perspectiva bunăstării economice a populaţiei: 1. capitala cu cele mai mari salarii; 2. judeţele cu oraşe dinamice din punct de vedere economic, precum Cluj, Timiş sau Braşov, unde salariile depăşesc […]
Articolul Există trei Românii, din perspectiva bunăstării economice! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/exista-trei-romanii-din-perspectiva-bunastarii-economice/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 29 aprilie 2025 17:15