Începând de astăzi, în comuna Roata există o singură echipă, echipa PNL! – anunță, într-o postare pe pagina sa oficială, senatorul liberal Toma Petcu, desemnat, oficial, de PNL Giurgiu drept candidat la președinția CJ. ”Dacă timp de 16 ani această localitate a fost împărțită în două, între echipa lui MarinCiteste pe larg

În tot județul Giurgiu, pe toate drumurile naționale, inclusiv la frontiera cu Bulgaria, există un singur echipaj de poliție rutieră, iar cei doi polițiști care îl formează au fost obligați de șefi să lucreze la 5 kilometri distanță unul de altul, fără a li se permite nici măcar o pauză de toaletă sau de masă, […]

Articolul Europol: ”În tot județul Giurgiu nu există decât un singur echipaj de poliție rutieră! Agenții nu au pauză nici pentru a merge la veceu…!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Colaboratorul cotidianului nostru, av. Mădălin PENCIU, din cadrul Casei de avocatură ”CUCULIS și Asociații”, ne-a vizitat la redacție anunțându-ne protestul pe care avocații intenționează să îl organizeze, în data de 4 octombrie, după modelul recent al magistraților. ”Guvernul a promovat un proiect de lege prin care a înțeles să elimine plafonul care  este încă de […]

Articolul Avocații se pregătesc și ei de Protest! Pe 4 octombrie va fi ”O ZI FĂRĂ AVOCAȚI, O ZI ÎN CARE STATUL DE DREPT NU EXISTĂ!” (VIDEO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Anchetatorii suspectează că sute de autovehicule au fost omologate după ce, în documente, au fost trecute date nereale legate fie de starea tehnică fie de masa maximă autorizată. În acest context, Poliţia anunţă că va cere reexpertizarea autovehiculelor care fac obiectul anchetei. Sute de persoane urmează să fie audiate.  Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au fost […]

Citeste pe larg

La Giurgiu, Comisariatul pentru Protecția Consumatorului  este o instituție ”sublimă”, dar vorba lui nenea Iancu, una care ”lipsește cu desăvârșire”,  rarele acțiuni, cu adevărat vizibile, venind de fapt din partea inspectorilor  de la nivel național, activitatea pe plan județean părând  o obligație de serviciu făcută mai de  milă, mai de silă. Dacă deschideți site-ul instituției […]

Citeste pe larg

                      Primul studiu despre Educația timpurie în România. Este vorba despre gradul de inserție în grădinițe, rolul părinților în educația copiilor, relația părinte-grădiniță, dotarea grădinițelor, activitățile și pregătirea copiilor pentru școală, formarea personalului didactic. “Educația timpurie de calitate oferă copiilor un start mai bun în […]

Citeste pe larg

Faptul că se apropie o sărbătoare mare, cea a Paștelui, în care, conform tradiției, oamenii se înnoiesc cumpărând pantofi și haine, se cunoaște după numărul exagerat al lucrurilor pe care contrabandiștii doresc să le introducă în țară. Astfel, peste 1.800 de articole vestimentare, parfumerie si încălţăminte, susceptibile a fi contrafăcute, au fost descoperite în frontiera […]

Citeste pe larg

Recent, europarlamentarul Dan Motreanu nota într-o postare de-a sa pe facebook, că Guvernele României şi Poloniei urmau să discute cu Comisia Europeană despre protejarea fermierilor din cele două țări, aceștia fiind afectați de afluxul de grâne la prețuri scăzute din Ucraina. Dan Motreanu l-a acuzat totodată pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, de faptul că nu […]

Citeste pe larg

Curtea precizează  în deciziile de respingere date că respectivul articol este constituțional în raport cu criticile formulate. Asta nu înseamnă că art. 84 nu este neconstituțional în raport cu alte critici, nu numai în eventualitatea că OUG 59/2017 va fi declarată neconstituțională, ci și  pentru că obstrucționează aplicarea unei legi aprobate de Parlament, așa cum a decis CCR în deciziile menționate de magistratul asistent  Benke Karoly in materialul:

Vezi: https://www.huhurez.com/2022/12/material-care-poate-fi-folosit-de.html

Așadar, nu mai introduceți critici pe care CCR le-a respins, cum ar fi cele că Guvernul nu poate modifica prin ordonanță de urgența o lege organică (Constituția interzice modificarea prin ordonanțe simple a legilor organice), că a creat discriminări  sau că nu au fost motive de urgență.

Citiți criticile pe care CCR le- respins, pentru a nu le repeta în următoarele excepții.

(in curs de redactare)

Dați clik pe decizie cu roșu pentru a descărca deciziile CCR

804 16.08.2022 198/86/2019 Pascari Emanuel Cătălin 2-Constitutia, republicata 2003 18.05.2022
804 16.08.2022 298/88/2019 Dinu Dumitru 2-Constitutia, republicata 2003 18.05.2022
99 31.01.2022 4.025/93/2017/a2 Victor Furtună 2-Constitutia, republicata 2003 09.12.2021
147 14.02.2022 910/100/2019 Măcelaru Dumitru 2-Constitutia, republicata 2003 07.12.202
207D/2020 07.02.2020 O.U.G. nr.114/2018 art.84 pct.1 Decizie publicata 808 07.12.2021 R DECIZIA Nr.808 din 7 decembrie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.84 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal – bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene 147 14.02.2022 910/100/2019 Măcelaru Dumitru 2-Constitutia, republicata 2003 07.12.2021
2606D/2019 04.10.2019 O.U.G. nr.59/2017 art.VII , O.U.G. nr.59/2017 art.VII pct.2, pct.3, O.U.G. nr.114/2018 art.84, O.U.G. nr.114/2018 art.84 pct.1, pct.2 Decizie publicata 828 09.12.2021 R DECIZIA nr.828 din 9 decembrie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.VII, în ansamblul său, și ale art.VII pct.2 și 3, în special, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum și ale art.84, în ansamblul său, și ale art.84 pct.1 și 2, în special, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene 99 31.01.2022 4.025/93/2017/a2 Victor Furtună 2-Constitutia, republicata 2003 09.12.2021
1605D/2019 03.06.2019 O.U.G. nr.59/2017 art.VII, O.U.G. nr.59/2017 art.VII pct.2, O.U.G. nr.114/2018 art.84 Decizie publicata 302 18.05.2022 R DECIZIA nr.302 din 18 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.VII, în ansamblul său, şi ale art.VII pct.2, în special, din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și ale art.84 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal – bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene 804 16.08.2022 298/88/2019 Dinu Dumitru 2-Constitutia, republicata 2003 18.05.2022
1172D/2019 02.05.2019 O.U.G. nr.59/2017 art.VII, O.U.G. nr.59/2017 art.VII pct.2, O.U.G. nr.114/2018 art.84 Decizie publicata 302 18.05.2022 R DECIZIA nr.302 din 18 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.VII, în ansamblul său, şi ale art.VII pct.2, în special, din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și ale art.84 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal – bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene 804 16.08.2022 198/86/2019 Pascari Emanuel Cătălin 2-Constitutia, republicata 2003 18.05.2022

Citeste pe larg

Începând cu data de 20 februarie 2023 vor fi executate lucrări de reabilitare/modernizare ale carosabilului și trotuarelor pe strada Unirii, pe tronsonul de drum cuprins între sensul giratoriu adiacent Hotel Steaua Dunării și intersecția cu bulevardul Miron Nicolescu. Lucrările fac parte din proiectul „Modernizarea infrastructurii de transport public în zona Estică a municipiului Giurgiu”. În […]

Citeste pe larg

Devenise, în ultimele două decenii, cel puțin, o rutină faptul că Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Giurgiu să rămână, cel mai târziu în luna octombrie a fiecărui an, fără fonduri de salarii. Nu de puține ori, angajații și-au manifestat nemulțumirea legată de această situație în stradă, și, cel puțin în ultimii …

Citeste pe larg