Explozie la Rafinăria Petromidia. Imaginile cu pompierii istoviţi după intervenţie, virale pe internet FOTO

Ambii au transmis mulţumiri pentru intervenţie şi profesionalism. Pompierii din mai multe judeţe au intervenit câteva ore, în condiţii infernale.

ISU Constanţa a distribuit, vineri, imagini cu pompierii istoviţi, la finalul intervenţiei infernale de la Rafinăria Petromidia. 

Oamenii încearcă să se răcorească, având alături de ei zeci de sticle cu apă. Se ajută unii pe alţii, fiind aşezaţi direct pe caldarâm.

GALERIE FOTO

Imaginile au fost distribuite inclusiv de către vicepremierul Dan Barna, alături de mesajul: ”Vă mulţumesc!”.

Şi ministrul de Interne a transmis mulţumiri şi a apreciat profesionalismul celor care au intervenit.

”Am asistat azi la o tragedie şi doar profesionalismul personalului de intervenţie a făcut să fie evitat un dezastru. Le mulţumesc tuturor pentru mobilizare, pentru promptitudinea cu care au intervenit în evitarea unei catastrofe! Datorită promptitudinii salvatorilor, în mai puţin de o ora de la apelul 112, incendiul a fost localizat şi în 3 ore a fost stins. A fost o mobilizare exemplară de resurse umane şi tehnice şi ţin să le mulţumesc tuturor celor implicaţi, care astăzi au prevenit transformarea acestei tragedii într-un dezastru, un eveniment ce putea avea urmări mult mai grave”, a scris şi Lucian Bode pe Facebook.

Un incendiu a izbucnit, vineri, în jurul orei 12.16 la Rafinăria Petromidia, acesta manifestându-se cu flacără deschisă şi degajări mari de fum. Afară au fost aproximativ 30 de grade, iar în zona incidentului atmosfera a fost irespirabilă.

Citeşte şi:

Explozie şi incendiu la Rafinăria Petromidia. Cinci răniţi şi un muncitor mort. A fost activat Planul Roşu VIDEO

Momentul în care a avut loc explozia la Rafinăria Petromidia VIDEO

 

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.