FEMEI CELEBRE, FEMEI CARE AU SCHIMBAT ROMÂNIA HARICLEEA …

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu

FEMEI CELEBRE, FEMEI CARE AU SCHIMBAT ROMÂNIA
HARICLEEA HARTULARI-DARCLÉE (1860 – 1938), soprana care a făcut România cunoscută în lume cu vocea sa

Hariclea Darclée, pe numele său adevărat Hariclea Hartulari, s-a născut la Brăila la 10 iunie 1860, într-o familie bogată, cu rădăcini domnești. A studiat pianul în particular și a luat lecții de canto la pensionul ”Lobkovitz” din Viena, la București și la Paris. A debutat la 14 decembrie 1888 cu rolul „Margaretei” din Faust, de …Charles Gounod, pe scena Operei Mari din Paris.
Activitatea desfășurată în perioada 1893–1910 a făcut-o cunoscută în întreaga lume, Darclée impunându-se pe principalele scene din Paris, Berlin, Florența, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York sau Moscova. Giacomo Puccini a considerat-o singura cântăreață care poate interpreta rolul Floria Tosca și, la cererea ei, a adăugat operei, aria „Vissi d’arte, Vissi d’amore”, distribuind-o în spectacolul de premieră ce a avut loc la „Teatro Constanzi” din Roma, pe 14 ianuarie 1900.
A fost apreciată de mari compozitori, de la Giuseppe Verdi, Ruggiero Leoncavallo, Jules Massenet, Alfredo Catalani, la Giacomo Puccini și a cântat alături de Enrico Caruso, Emilio de Marchi, Eugenio Giraldoni, Titta Ruffo, Tamango sau sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini.
Cu vocea sa excepțională a interpretat 58 de roluri, iar unii compozitori au creat special pentru ea, opere în premiere absolute. Dintre numeroasele roluri interpretate merită să amintim de: Gilda în „Rigoletto”, Ophelia în „Hamlet”, Violetta în „Traviata”, Desdemona în „Othello”, Santuzza în „Cavalleria Rusticana”, Lucrezia în „Lucrezia Borgia”, Norina în „Don Pasquale” şi rolurile principale în „Manon”, „Aida” şi „Carmen”.
Cel mai dulce triumf i se pare cel de acasă, pe scena Operei din București, unde ziarele nu contenesc s-o numească „privighetoarea Carpaților” sau „gloria cea mare a României”. La sfârșitul secolului era considerată, potrivit presei de peste ocean, cea mai mare cântăreață a zilelor noastre. Obține succese răsunătoare în America de Nord și Argentina , strălucește în „Traviata” la New York, dar stârnește invidia celor din breaslă, astfel încât nu va mai concerta niciodată acolo.
Fiind conștientă de unele probleme pe care le înregistra vocea sa, s-a retras după un ultim concert, în mai 1918.
A murit în sărăcie, uitată, fără ca autoritățile române să se intereseze de soarta ei, iar funeraliile sale au fost finanțate de către Ambasada Italiei.
În 1960 a avut loc premiera filmului „Darclée”, regizat de Mihai Iacob, iar la Brăila a fost creat, în 1995, când s-au împlinit 135 de ani de la nașterea marii soprane, Concursul Național de canto care-i poartă numele.

Surse:
https://alchetron.com/Hariclea-Darcle
https://teatrulamicrofon.wordpress.com/…/biografii-memorii-…
Marilena Dumitrică, bibliotecar

Vezi mai multAr putea fi o imagine cu 1 persoanăAr putea fi o imagine cu 1 persoanăAr putea fi o imagine cu 1 persoanăAr putea fi o imagine cu 1 persoană şi stând în picioare+2

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.