Filmul violenţelor de la Palatul Parlamentului. Angajaţi ai legislativului au introdus protestatari violenţi în curtea instituţiei

O parte dintre protestatari au forţat porţile de acces de la intrarea spre Senat şi au reuşit să pătrundă în curtea Palatului Parlamentului. Mai multe autoturisme au fost vandalizate, printre acestea fiind şi maşina ambasadorului Statelor Unite, care se afla în instituţie pentru o întâlnire oficială. De asemenea, pentru o perioadă de timp a fost blocat în Parlament şi ambasadorul Japoniei, fiind nevoie de intervenţia SPP şi a Jandarmeriei pentru a crea un culoar prin care diplomatul să părăsească clădirea.
Potrivit MAI, evenimentele s-au derulat astfel:
– În jurul orelor 7:30 în zona Pieţei Constituţiei s-a adunat un grup de persoane, care ulterior s-a deplasat către poarta de acces din zona Parcului Izvor.
– În paralel, la intervale de timp diferite, persoane cu drept de acces, au introdus în curtea Palatul Parlamentului, prin intermediul unor autovehiculele, aproximativ 30 protestatari. Aceşti protestatari s-au adăugat altor circa 20 persoane ce fac parte din personal cu drept de acces în Palatul Parlamentului.
– În intervalul 08:00 – 10:45, aproximativ 1.200 de persoane s-au concentrat la poarta de acces către Camera Deputaţilor, fără a pătrunde în curtea Palatului Parlamentului, fiind opriţi de forţele de ordine.
– Ulterior, în jurul orelor 11:15, o parte din aceştia însoţiţi de anumiţi parlamentari, s-au deplasat spre intrarea de la Senat. Aici au forţat porţile de acces, context în care una dintre porţi a cedat (s-a rupt încuietoarea).
– Astfel, în curtea Palatului Parlamentului au pătruns în jur de 200-300 de persoane, restul persoanelor fiind blocate în exteriorul gardului împrejmuitor de către forţele de ordine.
– Persoanele care au pătruns în curtea Palatului Parlamentului au fost blocate pe scări şi la uşile de acces în clădire. Ulterior aceştia au fost conduşi în zona exterioară curţii imobilului. În prezent, în zona scărilor au mai rămas aproximativ 15 persoane”, transmite MAI.
În jurul orei 13:30, liderii AUR George Simion şi Claudiu Târziu au anunţat că protestul de la Parlament s-a încheiat şi că manifestanţii se vor muta în Piaţa Victoriei. Liderii AUR spun că vor să se opună astfel unei eventuale asumări a răspunderii Guvernului privind impunerea certificatului verde. În jurul Parlamentului se aflau în continuare circa 1.000 de manifestanţi.
Ce spune Jandarmeria
Şeful Jandarmeriei Bucureşti, Cătălin Stegăroiu, spune la rândul lui, că la protestul de marţi de la Palatul Parlamentului, jandarmii au avut în permanenţă situaţia sub control.
„Nu am fost depăşiţi absolut deloc, situaţia a fost permanent sub control, nu confundaţi un moment, acela de intrare în curtea Senatului, cu faptul că am fost depăşiţi. Să ne uităm să vedem că nu au fost intervenţii în forţă şi scopul nostru a fost de a nu folosi forţa”, a explicat şeful Jandarmeriei Bucureşti.
Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a anunţat marţi că va face demersuri pentru identificarea şi sancţionarea organizatorilor şi participanţilor la protestul de la Palatul Parlamentului care au încălcat cadrul legal în vigoare.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.