Finanțele fac primul pas pentru înființarea Băncii de Dezvoltare. Cîțu spunea că este o „restanță”

​Primul pas în crearea Băncii Naționale de Dezvoltare e făcut, respectiv publicarea proiectului, la câteva ore după ce a plecat Florin Cîțu de la Ministerul Finanțelor și a rămas Dan Vîlceanu, noul ministru. Este vorba, de fapt, despre crearea cadrului legal pentru înființare.

Despre această bancă, Florin Cîțu spunea joi că este o „restanță” pe care i-o lasă lui Vîlceanu.

“Am rămas cu o restanță pe care va trebui să o preia domnul ministru: acel grup de lucru care se va ocupa de soluția pentru companiile financiare de stat. Ce vom face cu companiile financiare de stat în perioada următoare pentru că Banca Națională de Dezvoltare va prelua foarte multe dintre atributele acestor instituții”, a spus Cîțu.

În vederea pregătirii documentației pentru obținerea aprobării de constituire, Ministerul Finanțelor va trebui să contracteze serviciile unui auditor financiar în vederea întocmirii raportului de audit

Bineînțeles, va trebui aprobată constituirea băncii de către Banca Națională a României, iar apoi să înceapă demersurile necesare înregistrării la Registrul Comerțului.

Banca de Dezvoltare nu va atrage depozite de la persoane fizice.

Aceasta va efecta operațiuni de finanțare, cofinanțare și refinanțare a operațiunilor de comerț exterior, în vederea facilitării accesului exporturilor românești pe piețele internaționale.

Bănca de dezvoltare va acorda inclusiv finanțare în condiții de piață pentru activități de dezvoltare și acționează complementar cu instituțiile de credit în scopul remedierii deficitului de finanțare și disfuncționalităților pieței financiare. În cazul acordării finanțării, va avea obligația aplicării mecanismului de prevenire a fenomenului de excludere (crowding out) a instituțiilor financiare private.

Pe cine va finanța banca de dezvoltare

• întreprinderi mici și mijlocii, inclusiv microîntreprinderi, companii start-up și întreprinderi mici și mijlocii inovatoare;

• unități administrativ-teritoriale, companii de utilități publice aflate în subordinea unităților administrativ – teritoriale;
• companii de stat;
• universități, institute de cercetare-dezvoltare, entități publice socio-culturale, alte entități similare, întreprinderi sociale.

Produsele utilizate vor fi:

• împrumuturi;
• garanții;
• investiții de capital de tip acțiuni și participații.

Persoana/persoanele desemnate să reprezinte Ministerul Finanțelor în relația cu Banca Națională a României pe parcursul instrumentării cererii de autorizare se stabilește/se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor.

Banca va putea plasa lichiditățile disponibile în titluri de stat, precum și în alte instrumente ale pieței monetare și instrumente financiare.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.