Florin Cîțu, despre situația paturilor ATI: ‘Avem câteva vești bune’

Premierul Florin Cîţu a anunţat că, de joi şi până duminică, au fost operaţionalizate încă 12 paturi la Terapie Intensivă şi la nivel naţional „acum, în acest moment”, sunt 20 de paturi libere. El a afirmat că încă nu s-a atins „ţinta” de 1.600 de paturi de Terapie Intensivă.”

„A devenit deja un obicei să văd care este situaţia cu paturile de terapie intensivă. Avem câteva veşti bune, de joi şi până astăzi au fost operaţionalizate încă 12 paturi la Terapie Intensivă şi la nivel naţional acum, în acest moment, sunt 20 de paturi libere. Totuşi, situaţia pentru Terapie Intensivă rămâne tensionată, resursele pe care le alocăm trebuie să rămână în continuare mari, este nevoie acelaşi efort pe care l-am făcut şi acum, să îl continuăm, chiar dacă – şi asta este partea bună – cifrele arată că rata de pozitivare a scăzut şi scade în fiecare zi. Chiar şi pentru Bucureşti şi oraşele mari, avem o rată a incidenţei în scădere în fiecare zi, ceea ce este un lucru bun şi sperăm să continue în acelaşi ritm”, a afirmat premierul, duminică după-amiază, după ce a participat la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI), scrie stiripesurse.ro

El a arătat că i-a asigurat pe reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică de susţinerea sa.

„Am rugat Inspecţia din Ministerul Sănătăţii să meargă în fiecare judeţ dimineaţa în spitale să vadă exact numărul de paturi reale, ştiu că în Bucureşti se face acest lucru, ca să avem la ora 10.00 în fiecare zi numărul de paturi reale, să ştim exact cu ce lucrăm”, a adăugat Cîţu.

El a precizat că nu sunt încă 1.600 de paturi de Terapie Intensivă, „mai avem vreo 40-50 până la 1.600”, menţionând că pentru paturile existente a fost alocată şi resursa umană.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.