Florin Cîţu: Pentru o perioadă lungă de timp România era campioană în campania de vaccinare. După aceea, cred că am fost victimele propriului succes

Întrebat, joi seară, într-o emisiune la TVR, ce notă şi-ar acorda pentru modul în care a gestionat criza sanitară şi campania de vaccinare anti-COVID, fostul premier Florin Cîţu a evitat să acorde un calificativ, însă a admis că implicarea sa directă în campanie ca vector de imagine nu a fost un element care să-i convingă pe oameni. 
„Pentru o perioadă lungă de timp România era campioană în campania de vaccinare. După aceea, cred că am fost victimele propriului succes. În momentul în care am spus că se poate vaccina oricine cu buletinul, cam în acel moment a început să nu mai fie un succes campania de vaccinare. Dacă ne uităm la România şi ne uităm la ţările similare României ca nivel de dezvoltare, vedem că avem cam aceleaşi rezultate. În ţările mult mai dezvoltate economic, societăţi dezvoltate, cu o istorie economică mai mare şi cu o tradiţie a democraţiei mai mare vedem un rezultat al campaniei de vaccinare mai mare. Da, e posibil să fi fost o problemă faptul că am folosit… vectorul de imagine am fost eu, au fost colegii mei din Guvern. Încercam să-i facem pe oameni să înţeleagă. La un moment dat a schimbat campania, am mers în sate şi am fost cel care a vorbit de două-trei ori cu toate cultele, ca să le implic pe toate, (…) am avut caravane de vaccinare”, a explicat Florin Cîţu.
El este de părere că oamenii au început să vaccineze în valul patru, atunci când au constatat că este „o problemă”.
„Veţi vedea şi după valul patru, când natural va scădea valul patru, lumea se va relaxa şi nu se va vaccina. Atât timp cât nu există pericolul, e complicat să-i convingi pe oameni, decât dacă faci obligatorie vaccinarea şi atunci este o altă discuţie. Dar veţi vedea că şi după valul patru, când lucrurile se vor calma, oamenii nu se vor mai vaccina”, a adăugat Florin Cîţu

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.