Gabriela Firea a comentat abuzurile din perioada COVID: S-a lovit și nejustificat în Biserică. Loviturile nu au fost întâmplătoare

Gabriela Firea, ministrul Familiei din partea PSD, a comentat luni seara, la România TV, despre abuzurile din perioada COVID-19.

<!–->

În opinia fostului primar al Capitalei, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a fost ținta unor atacuri premeditate, dictate de la vârful politicii.

„S-a lovit și nejustificat în Biserică. Loviturile nu au fost întâmplătoare. Biserica noastră strămoșească reprezintă unitatea poporului român. Când lovești în valorile de bază ale unei societăți, o dezbini. Nu cred că a fost întâmplător. A fost un plan, dar a eșuat.

<!–->

Biserica este în continuare în topul încrederii românilor, după toate analizele și cercetările sociologice. Acel plan diabolic de destrămare a sufletului nostru românesc a căzut. Sper să fie o lecție pentru cei care au încercat acest lucru”, a declarat Gabriela Firea.

Provocată să comenteze și despre „Noua Ordine Mondială”, proiect globalist asociat cu numele lui Klaus Schwab, de la Davos, aflat în bună relație cu marii oligarhi și liderii politici ai lumii, în special cu cei din SUA și Europa, Gabriela Firea a declarat:

„Sunt o persoană credincioasă, mă informez, nu încurajez ideile conspiraționiste, dar cred că undeva se urzesc anumite planuri și împotriva unor desfășurări firești a activității de zi cu zi. Cred că există anumite influențe. Nu merg atât de departe, dar nu putem să nu ne punem niște întrebări. Nu putem să trecem cu vederea peste noianul informațiilor care vin după această pandemie, când ni se închidea gura.

Am încredere în medici, dar întotdeauna mi-am pus întrebări și am răspuns la ele. Încurajez pe toata lumea să nu ia totul de-a gata și să accepte teroarea. Trăim în libertate, nu trebuie pus pumnul în gura nimănui pentru a se exprima, pentru a pune întrebări, pentru ca fiecare cetățean să aleagă ce e mai bun pentru sănătatea sa și a familiei sale”, a mai precizat Gabriela Firea.

Fostul primar al Bucureștiului a mai dezvăluit pentru România TV cum a petrecut Paștele. Oficialul PSD a fost la Înviere alături de soț și copii.

„Aveam nevoie cu toții de o revenire la viața normală. Am fost la Înviere cu familia, suntem o familie numeroasă. Întotdeauna Paștele îl sărbătorim de acasă”, a mai povestit ministrul Familiei.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.