Handbal feminin: CSM București, gură de aer după prima victorie în Liga Campionilor (vs Podravka)

CSM București, campioana la handbal feminin a României, a bifat prima victorie după trei înfrângeri în grupa A a Ligii Campionilor. Tigroaicele au învins Podravka Koprivnica, scor 36-31.

Principalele marcatoare ale CSM Bucureşti au fost Neagu (14 goluri), Arntzen (5), iar de la gazde s-au remarcat Kalaus şi Milosavljevic, câte 7 reuşite. În lotul formaţiei croate evoluează şi portarul naţionalei tricolore, Iulia Dumanska, alături de Bianca Bazaliu.

Tot sâmbătă, în etapa a III-a, Rostov Don – FTC Budapesta, scor 19-20, şi Borussia Dortmund – Brest Bretagne 30-27. Ultima dispută, între Team Esbjerg – Buducnost, va avea loc duminică.

În primele două meciuri din grupă, campioana României a pierdut în deplasare cu Team Esbjerg, scor 21-22, şi pe teren propriu cu Rostov Don, scor 27-30, şi are 2 puncte în clasament. Borussia Dortmund şi FTC Budapesta conduc grupa, cu câte 5 puncte.

Programul CSM-ului în continuare este: Borussia Dortmund – CSM (16 octombrie), CSM – Buducnost (23 octombrie), CSM – Brest Bretagne (30 octombrie), FTC Budapesta – CSM (13 noiembrie). Din 20 noiembrie vor începe partidele retur, care se vor încheia în 19 februarie 2022.

Faza play-off va avea loc între 26 martie – 3 aprilie, sferturile de finală între 30 aprilie – 8 mai, iar Turneul Final Four în 4-5 iunie, la Budapesta.

Deţinătoarea trofeului este Vipers Kristiansand din Norvegia.

În sezonul anterior, CSM Bucureşti a ratat calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, potrivit News.ro.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.