Importanţa Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, evidenţiată în întâlnirea Nicolae Ciucă – David Muniz

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, l-a primit, vineri, pe David Muniz, la preluarea funcţiei de însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti.

Sursa foto: www.mapn.ro

„Cei doi oficiali au avut o discuţie punctuală cu privire la stadiul cooperării bilaterale, precum şi la perspectivele de dezvoltare în contextul semnării în cursul lunii octombrie 2020 a Foii de parcurs dedicată cooperării în domeniul apărării pentru perioada 2020-2030. Totodată, întrevederea a reprezentat o bună oportunitate pentru abordarea aspectelor privind provocările actuale ale mediului de securitate, cu accent asupra celor din zona Mării Negre. Nu în ultimul rând, discuţiile au vizat aspecte curente de pe agenda aliată, în contextul reuniunii ministeriale a NATO care a avut loc pe 17 şi 18 februarie”, se arată într-un comunicat al MApN, scrie Agerpres.

Ministrul Ciucă a subliniat importanţa Parteneriatului Strategic între România şi SUA şi susţinerea autorităţilor române în direcţia dezvoltării acestuia, precum şi a consolidării cooperării în cadrul NATO şi a altor organizaţii internaţionale.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.