În urma altercațiilor de duminică din centrul vechi al Capitalei, 3 indivizi au fost reținuți de procurori. În continuare se caută identificarea tuturor persoanelor care au exercitat acte antisociale!
Ca urmare a evenimentelor de duminică, 9 martie, din Centrul Vechi al Capitalei (n.red.- la care au participat și cetățeni din municipiul și județul Giurgiu), eveniment în care o parte din cei prezenți au avut altercații cu forțele de ordine, faptele lor constituind fapte antisociale, Parchetul a luat următoarele măsuri:
COMUNICAT
„Ca urmare a interesului public manifestat în legătură cu stadiul procedurilor judiciare privind incidentele violente petrecute cu ocazia protestului din Centrul vechi, din noaptea de 9-10 martie 2025, în continuarea comunicatului de presă emis la data de 10 martie 2025, Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 10 martie 2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.
În baza probelor administrate s-a stabilit că în noaptea de 9-10 martie 2025 cei trei bărbați, cu vârste de 43, 48 și 50 de ani, au exercitat acte de violență îndreptate împotriva dispozitivelor de jandarmi desfășurate în Centrul vechi cu ocazia protestelor din fața sediului Biroului Electoral Central, precum și acte de distrugere asupra unei autoutilitare aparținând unui post de televiziune, iar prin aceasta au tulburat ordinea și liniștea publică.
În cauză sunt administrate și alte probe pentru stabilirea tuturor urmărilor acțiunilor inculpaților, urmând a fi luate măsuri legale în consecință. De asemenea, se efectuează activități pentru identificarea tuturor persoanelor care au exercitat acte similare în contextul protestului amintit.
Procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor trei inculpați, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București cu propunere de arestare preventivă a acestora pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Vom reveni cu informații în măsura în care situația o va impune.
COMPARTIMENTUL de INFORMARE și RELAȚII PUBLICE din Parchetul de pe lângă Tribunalul București
Articolul În urma altercațiilor de duminică din centrul vechi al Capitalei, 3 indivizi au fost reținuți de procurori. În continuare se caută identificarea tuturor persoanelor care au exercitat acte antisociale! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Ca urmare a evenimentelor de duminică, 9 martie, din Centrul Vechi al Capitalei (n.red.- la care au participat și cetățeni din municipiul și județul Giurgiu), eveniment în care o parte din cei prezenți au avut altercații cu forțele de ordine, faptele lor constituind fapte antisociale, Parchetul a luat următoarele măsuri: COMUNICAT „Ca urmare a interesului […]
Articolul În urma altercațiilor de duminică din centrul vechi al Capitalei, 3 indivizi au fost reținuți de procurori. În continuare se caută identificarea tuturor persoanelor care au exercitat acte antisociale! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/in-urma-altercatiilor-de-duminica-din-centrul-vechi-al-capitalei-3-indivizi-au-fost-retinuti-de-procurori-in-continuare-se-cauta-identificarea-tuturor-persoanelor-care-au-exercitat-acte-antisociale/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 12 March 2025 00:09