ÎNCĂ UN PROIECT UNOPA DUS LA BUN SFÂRȘIT LA GIURGIU

ÎNCĂ UN PROIECT UNOPA DUS LA BUN SFÂRȘIT LA GIURGIU

Astăzi, 26.10.2023, ora 10.00 la Sala de ședințe a Consiliului Județean Giurgiu a avut loc o conferință de final de proiect. Acest eveniment a fost organizat de Uniunea Națională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în colaborare cu Consiliul Județean Giurgiu pentru proiectulul „Rețea pentru dezvoltare locală și dialog civic Giurgiu” , proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Cod MySMIS: 150972.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților județene și locale, ai societății civile, ai partenerilor sociali și reprezentanți din mass-media. Pe lângă prezentarea activităților proiectului și a rezultatelor obținute, s-a realizat și un focus grup cu tema „Colaborarea dintre instituțiile publice și societatea civilă în județul Giurgiu”, cu scopul de a identifica lucrurile bune ale acestei colaborări și modalitățile de dezvoltare.
Perioada de implementare: 30 iunie 2022 – 29 Octombrie 2023.
Valoarea totală a proiectului este de 424.949,00 lei, din care valoare nerambursabilă din FSE 353.982,51 lei, valoare nerambursabilă din bugetul naţional 62.467,51 lei și cofinanţare UNOPA 8.498,98 lei. Pentru implementarea cu succes a proiectului, Federația UNOPA a semnat un Parteneriat de Dezvoltare Locală cu Consiliul Județean Giurgiu, cu sprijinul căruia s-a implementat proiectul.
Consiliul Județean Giurgiu
Astăzi, 26.10.2023, ora 10.00 la Sala de ședințe a Consiliului Județean Giurgiu a avut loc o conferință de final de proiect. Acest eveniment a fost organizat de Uniunea Națională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în colaborare cu Consiliul Județean Giurgiu pentru proiectulul „Rețea pentru dezvoltare locală și dialog civic Giurgiu” , proiect cofinanțat …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/10/26/inca-un-proiect-unopa-dus-la-bun-sfarsit-la-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 26 octombrie 2023 18:02

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.