Incendiu la stadionul de un miliard de lire sterline al echipei Tottenham – 300 de persoane au fost evacuate

​White Hart Lane, stadionul de un miliard de lire sterline al echipei Tottenham, a luat foc joi dimineaţă, iar 300 de persoane au fost evacuate, informează dailymail.com.

Pompierii londonezi au fost alertaţi de izbucnirea incendiului în jurul orei locale 10:00 (12:00, ora României) şi au avut nevoie de o oră pentru a pune focul sub control.

Niciuna dintre persoanele aflate în acele momente în incinta stadionului cu nouă niveluri şi evacuate nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Un compresor de aer a fost distrus în incendiu.

În cursul după-amiezii, magazinul clubului, aflat la arenă, a fost redeschis, la fel ca accesul către punctul de belvedere Dare Skywalk.

Inaugurat în martie 2019 şi având o capacitate de 62.000 de locuri, stadionul echipei Tottenham a găzduit în timpul verii un centru de vaccinare.

Următorul meci care va avea loc pe această arenă este programat sâmbătă, de la ora locală 15:00. Echipa feminină a clubului Tottenham va juca în etapa I a primei ligi engleze cu formaţia similară a grupării Birmingham City, scrie News.ro.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.