Incendiu violent în Municipiul Giurgiu
Un incendiu violent a izbucnit, în această după-amiază, pe str. 1 Decembrie 1918 din municipiul Giurgiu. Flăcările au cuprins mai multe anexe și un garaj, fiind afectate trei proprietăți. Până la sosirea salvatorilor, o butelie a explodat într-una dintre încăperi.
Din fericire, nu au fost persoane rănite.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu trei autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD.
Aceștia au constatat faptul că exista pericolul de propagare a flăcărilor la garajele din apropiere și la o locuință. Din interiorul încăperilor au mai fost evacuate alte trei butelii.
La primul proprietar, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 30 mp. Au ars articole textile, mobilier și s-au deteriorat electrocasnice.
În garajul celui de-al doilea proprietar, a ars izolația termică și s-au deteriorat o mașină de tuns iarba, trei biciclete și alte bunuri. De asemenea, din cauza căldurii emanate și a degajărilor de fum a fost afectat și un autoturism, la partea exterioară a caroseriei și la elementele din plastic.
La cel de-al treilea proprietar, a ars acoperișul anexelor pe o suprafață de aproximativ 70 mp.
Au fost salvate garajele învecinate și locuința.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/incendiu-violent-in-municipiul-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 25 februarie 2025 20:27