Încep plecările primarilor PNL din partid. Patru edili din Giurgiu se alătură PSD

„Atunci când au trecut la PNL, primarilor giurgiuveni li s-au promis proiecte pentru comunităţile lor, bani pentru dezvoltare, li s-a promis marea cu sarea, dar, de fapt, au fost minţiţi cu neruşinare. Nici o promisiune nu s-a materializat şi, astfel, edilii aleg să vină alături de mine, să se întoarcă în echipa celor care au făcut cu adevărat multe lucruri bune pentru dezvoltarea întregului judeţ. Astăzi, în conferinţă de presă, l-am avut alături pe primarul comunei Comana, Aurel Enache. Îi mulţumesc pentru încredere, pentru susţinere şi curaj! Vreau să precizez faptul că alături de PSD Giurgiu sunt şi primarii din Colibaşi, Prundu şi Clejani. Pentru că toţi sunt sătui de umilinţe, de păcăleli şi de bătaia de joc a liberalilor!”, a declarat preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina.

Toţi primarii menţionaţi au la activ trecerea prin mai multe partide, de fiecare dată orientându-se electoral, în funcţie de formaţiunea care era pe val. Pentru „transferul” la PSD, edilii au găsit şi formula prin care să nu-şi piardă mandatele. 

Întrebat de G4Media cum se poate transfera la un alt partid fără să îşi piardă mandatul, aşa cum prevede legea, Aurel Enache, primarul Comanei, a spus că le-a cerut liderilor PNL să îi retragă sprijinul politic. „Am discutat cu ei şi le-am spus că nu mai vreau să primesc doar minciuni. Să îmi retragă sprijinul politic, că eu oricum nu mai rămân la PNL”, potrivit sursei citate.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.