INCREDIBIL. Consilierii USR au votat ieri alături de cei de la PSD în ședința Consiliului Județean Prahova

Ședința Consiliului Județean Prahova de ieri se anunța una liniștită având și un proiect pentru care votul era doar o formalitate, dar, ședința a luat o întorsătură încredibilă din punct de vedere politic.

Unul dintre proiectele înscrise pe ordinea de zi a ședinței de ieri a Consiliului Județean Prahova, condus de liberalul Iulian Dumitrescu, viza acordarea unui mandat special reprezentantului județului Prahova în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Parteneriatul pentru Managementul Apei, în vederea eliminării taxei pentru apa de ploaie. 

Votul consilierilor județeni era practic o formalitate, urmând ca în Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară să se decidă eliminarea taxei pentru apa de ploaie, cu atât mai mult cu cât operatorul Hidro Prahova a transmis, încă din data de 23 martie, că este de acord cu eliminarea apei de ploaie de facturile cetățenilor și, mai mult, cu suportarea costurilor ulterioare.

Numai că, surpriză! Fostul edil PSD al Polieștiului, acum consilier județean ALDE, Emil Calotă, a intervenit, invocând Legea 241/2006, modificată în 2018 cu amendamentul care permite scutirea populației de la plata colectării taxei pe apa de ploaie, însă nu și a persoanelor juridice.

Imediat după intervenția lui Calotă, ședința s-a transformat într-o veritabilă dezbatere fapt pentru care consilierii județeni de la toate formațiunile politice au votat amânarea proiectului, pe motiv că mai au nevoie de un răgaz pentru studierea legislației deși au avut la dispoziție mai bine de trei luni.

Astfel, pentru prima dată, consilierii județeni de la USR au votat alături de PSD, pentru încă o amânare bineînțeles în defavoarea celor care plătesc taxa de apă de ploaie, chiar dacă aceasta ar fi trebuit eliminată încă din 2018.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.