INCREDIBIL! Sondajele arată că 40% dintre români își doresc la guvernare un partid de extremă dreapta!
Un ultim sondaj privind atitudinea românilor în raport cu guvernarea arată faptul că 40% dintre cetățeni își doresc un partid de extremă dreapta în România.
Așa cum spun realizatorii acestuia, tendința aceasta nu se regăsește doar în ultimele sondaje, ci ea persistă de ani buni în România și că partidele politice ar trebui să sesizeze acest lucru, să vadă că există un potențial pericol de dezvoltare tot mai mare a unei extreme drepte.

Sociologii susțin că acest procent ridicat se datorează și faptului că termenul de extremă dreapta este foarte puțin înțeles de către mare parte dintre cetățeni, că este insuficient explicat în școală ca și ce a însemnat de fapt acest lucru în istorie.
În situația în care alegătorii sunt în situația de a alege, de a pune ștampila pe un buletin de vot, ei se duc la urne cu același bagaj de noțiuni cu care au răspuns la acest sondaj. Analiștii mai spun că de fiecare dată când un anume partid, o anumită extremă a avut o pondere covârșitor de mare, lucrurile nu s-au terminat deloc bine.
Din câte citim în tabelul de mai sus, 73% dintre români susțin că Guvernul este ineficient și inutil!
63% dintre ei cred că reglementările guvernamentale afectează mai degrabă negativ afacerile, iar 74% dintre respondenți cred că oamenii săraci au o viață mai grea pentru că măsurile guvernamentale nu îi ajută să aibă o viață decentă.
Totodată 75% cred că reglementările aspre asupra protecției mediului sunt absolut necesare. Și constatăm că au dreptate observând transfpormările climatice din ultimii ani.
Conform aceluiași sondaj 68% dintre respondenți cred că statul ar trebui să mărească mai mult impozitul pe proprietate decât pe muncă și în sfârșit 40% cred că o extremă dreaptă ar fi benefică pentru România.
Sondajul a fost efectuat la nivel național pe un număr de 806 respondenți, cu o marjă de eroare de 3,45 %, făcut prin metoda ”casting” (interviuri asistate telefonic) în perioada mai-iunie 2023.
Ce este Extremismul de Dreapta?
”Extremismul de dreapta cuprinde atitudini și comportamente care sunt îndreptate împotriva elementelor centrale ale unei democrații liberale: demnitatea umană, alegeri libere și corecte și respectarea statului de drept.
Acest lucru face ca extremismul de dreapta să fie în antiteză cu
democrația. Fenomenul extremismului de dreapta include partide și organizații de extremă dreaptă, grupuri cu sau fără apartenență formală conectate în rețele, adesea prin internet.
De asemenea, include atitudinile extremiste ale populației care sunt preluate de partidele și curentele de extremă dreaptă și prin
intermediul cărora sunt alese partidele de extremă dreaptă sau extremismul de dreapta devine tolerat sau chiar pledat pe căi subliminale.
În ideologia de dreapta, comunitatea națională este
definită drept etnică și exclusivă, adică „völkisch”:
numai cei care aparțin presupusei lor „rase” aparțin
poporului.
Extremiștii de dreapta consideră că poporul lor, națiunea lor și „rasa” lor sunt superioare celorlalți și sunt pregătiți să susțină acastă percepție utilizând violența. Extremiștii de dreapta folosesc retorica populistă de dreapta.
Ideologia de extremă dreapta se manifestă la nivelul atitudinilor prin susținerea unei dictaturi de dreapta, a banalizării socialismului național, a naționalismului, a atitudinilor rasiste și anti-imigranți, a antisemitismului și darwinismului social (adică ideea că unele popoare sunt superioare altora).
Extremismul de dreapta se manifestă prin alegerea partidelor de extremă dreaptă, propagandă extremistă de dreapta (de exemplu, negarea Holocaustului și celebrarea trecutului național-socialist din Germania) și acte de violență sau sprijinirea actelor de violență pentru a pune în aplicare aceste idei (de exemplu, profanarea cimitirelor evreilor, crime împotriva membrilor grupurilor vulnerabile, de exemplu, împotriva refugiaților sau a persoanelor fără adăpost).
Să își dorească românii toate acestea? Noi credem în continuare că noțiunea de extremă dreaptă și de ”extremist”, pentru mulți dintre cetățeni înseamnă reacția agresivă față de un Guvern ce impune tot mai mult măsuri ce conduc la un regim de austeritate, reacție față de oamenii politici, de nerespectarea promisiunilor acestora și față de armata de funcționari publici angajați pe criterii discreționare, ce îi sfidează din ce în ce mai mult…
(Jurnal)
Articolul INCREDIBIL! Sondajele arată că 40% dintre români își doresc la guvernare un partid de extremă dreapta! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Un ultim sondaj privind atitudinea românilor în raport cu guvernarea arată faptul că 40% dintre cetățeni își doresc un partid de extremă dreapta în România. Așa cum spun realizatorii acestuia, tendința aceasta nu se regăsește doar în ultimele sondaje, ci ea persistă de ani buni în România și că partidele politice ar trebui să sesizeze […]
Articolul INCREDIBIL! Sondajele arată că 40% dintre români își doresc la guvernare un partid de extremă dreapta! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/incredibil-sondajele-arata-ca-40-dintre-romani-isi-doresc-la-guvernare-un-partid-de-extrema-dreapta/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 22 iulie 2023 11:12