Întâlnire video între administrațiile din Giurgiu și…

Primaria Municipiului Giurgiu

Întâlnire video între administrațiile din Giurgiu și Grottammare

➡️Primarul Adrian Anghelescu a avut astazi, 25 noiembrie, o întâlnire online cu omologul său din Grottammare, Italia, primarul Enrico Piergallini, alături de care a demarat procedurile administrative de înfrățire a celor două localități pe care le reprezintă.

➡️“Sunt bucuros că astazi includem pe ordinea de zi a Consiliului Local primul protocol de înfrățire din acest mandat și chiar cu frumoasa dumneavoastră… localitate, deci un acord în spațiul comunitar european care să ne confere cadrul legal pentru a dezvolta o relație de cooperare bilaterală favorabilă”, i-a transmis primarul din Giurgiu, mulțumind totodată pentru deschidere, transparență și buna comunicare.

➡️Cei doi au discutat despre activitațile de cunoaștere reciprocă, educaționale, socio-culturale, sportive și de mediu, asa cum este precizat în acordul de întelegere agreat de ambele parți și validat de legislația în vigoare, după aprobarea sa în consiliile locale.

➡️“Suntem încantați să începem și la nivel oficial cooperarea care, în practică, deja se întamplă în Giurgiu, din punct de vedere economic, între angajatori italieni, firme care au dezvoltat afaceri la Giurgiu, utilizând resursele și forța de muncă locală și mă refer aici la agenții economici italieni din Zona Libera Giurgiu, a căror prezența o salutăm”, a mai adăugat primarul Anghelescu, cel care a propus și stabilirea unui calendar comun de activițăți începând de anul viitor.

➡️Toate propunerile au fost primite cu încântare de Enrico Piergallini, cel care a îmbrățișat ideea primarului de Giurgiu de a transmite un material video cultural și de prezentare a orașului, în urma sărbătoririi Zilei Naționale a României, de 1 Decembrie, fiind un admirator al folclorului și culturii, urmând ca și domnia sa să trimită la Giurgiu un produs similar legat de sărbătoarea din 13 decembrie, împlinirea a 500 de ani de la nașterea în Grottammare a Papei Xystus Quintus.

➡️Astfel, după îndeplinirea formalităților legale, echipele de lucru din ambele administrații vor organiza webinarii, workshopuri, dar și activitati de promovare, educaționale, culturale și sportive.

Vezi mai mult{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-11-25T04:40:54-0800″,”dateModified”:”2021-11-25T04:40:54-0800″,”identifier”:”1996529540508591:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/112575278904036/photos/a.112660275562203/1996529540508591/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/Primaria-Municipiului-Giurgiu-112575278904036/”,”headline”:”Primaria Municipiului… – Primaria Municipiului Giurgiu”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:3},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:11098}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”Primaria Municipiului Giurgiu”,”identifier”:112575278904036,”url”:”https://www.facebook.com/Primaria-Municipiului-Giurgiu-112575278904036/”,”image”:null,”sameAs”:”www.primariagiurgiu.ro”,”foundingDate”:”2012-11-07T04:49:56-0800″},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:1280,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t39.30808-6/p960x960/260805219_1996529533841925_3009023173380617679_n.jpg?_nc_cat=109&ccb=1-5&_nc_sid=730e14&_nc_ohc=Ttiy5D21tvAAX9_qJT0&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=b517e6b2998ffb7fa9b5bb185f8ec4c5&oe=61A561BE”,”caption”:””}}{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-11-25T04:40:54-0800″,”dateModified”:”2021-11-25T04:40:54-0800″,”identifier”:”1996531377175074:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/112575278904036/photos/a.112660275562203/1996531377175074/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/Primaria-Municipiului-Giurgiu-112575278904036/”,”headline”:”Primaria Municipiului… – Primaria Municipiului Giurgiu”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:1},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:11098}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”Primaria Municipiului Giurgiu”,”identifier”:112575278904036,”url”:”https://www.facebook.com/Primaria-Municipiului-Giurgiu-112575278904036/”,”image”:null,”sameAs”:”www.primariagiurgiu.ro”,”foundingDate”:”2012-11-07T04:49:56-0800″},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:1280,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t39.30808-6/p960x960/260995477_1996531360508409_4647144550611007085_n.jpg?_nc_cat=100&ccb=1-5&_nc_sid=730e14&_nc_ohc=WFe-ATtHTZIAX_iGR0i&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=bb08d242e24059b32455797aa8c2f83f&oe=61A57CEA”,”caption”:””}}{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-11-25T04:40:54-0800″,”dateModified”:”2021-11-25T04:40:54-0800″,”identifier”:”1996531383841740:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/112575278904036/photos/a.112660275562203/1996531383841740/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/Primaria-Municipiului-Giurgiu-112575278904036/”,”headline”:”Primaria Municipiului… – Primaria Municipiului Giurgiu”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:1},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:11098}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”Primaria Municipiului Giurgiu”,”identifier”:112575278904036,”url”:”https://www.facebook.com/Primaria-Municipiului-Giurgiu-112575278904036/”,”image”:null,”sameAs”:”www.primariagiurgiu.ro”,”foundingDate”:”2012-11-07T04:49:56-0800″},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:1280,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t39.30808-6/p960x960/260855035_1996531370508408_7328702191598200192_n.jpg?_nc_cat=105&ccb=1-5&_nc_sid=730e14&_nc_ohc=BIsEDb8NkPEAX9cnbRo&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=ea3286f4abe5e207d0522bfbf3b7d79c&oe=61A534B0″,”caption”:””}}

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.