IPJ Giurgiu: Tânăr de 20 de ani, depistat drogat la volan

IPJ Giurgiu: Tânăr de 20 de ani, depistat drogat la volan

drogat volan

La data de 30 ianuarie 2024, ora 09.35, pe D.N.5 D, în municipiul Giurgiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, un tânăr, de 20 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

La data de 30 ianuarie 2024, ora 09.35, pe D.N.5 D, în municipiul Giurgiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, un tânăr, de 20 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm […]


Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/ipj-giurgiu-tanar-de-20-de-ani-depistat-drogat-la-volan/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 31 January 2024 12:31

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.