ISU Giurgiu. Acţiuni de prevenire privind locurile de scăldat
Pentru a preveni tragediile și vara aceasta echipaje mobile din cadrul ISU Giurgiu organizează acțiuni de prevenire și informare a cetățenilor cu privire la alegerea locurilor amenajate pentru scăldat.
Autospecialele de pompieri transmit mesaje preînregistrate referitoare la respectarea tuturor măsurilor de siguranță în apă și în apropierea acesteia.
Acțiunile se vor desfășura pe toată perioada sezonului de vară, iar primele dintre acestea s-au desfășurat în zona Plaja Veche, Verigă și la piciorul Podului Prieteniei.
Reamintim faptul că, de cele mai multe ori, tragediile la scaldat se produc, fie din cauza faptului că persoanele respective nu știu să înoate foarte bine, fie intră în ape în care curenții sunt puternici sau în locuri unde nivelul se schimbă brusc și nu mai reușesc să iasă la suprafață.
Din acest motiv, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la pescuit sau la scăldat:
-frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
-evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
-evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;
-nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
-nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;
-nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
-nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/isu-giurgiu-actiuni-de-prevenire-privind-locurile-de-scaldat/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 19 June 2024 20:02