Italia a intrat din nou în carantină națională. Care sunt noile restricții

Începând de astăzi, Italia a intrat din nou carantina națională. Această măsură vizează cei peste 40 de milioane de locuitori ai Peninsulei, după ce numărul cazurilor de coronavirus a crescut alarmant în ultima perioadă.

Italia se află din nou în carantină

Italia se confruntă din nou cu o carantină strictă care a intrat în vigoare astăzi și va fi menținută și pe timpul sărbătorilor pascale la catolici. Excepție de la această măsură face insula Sardinia, unde sunt implementate foarte puține restricții. Toate regiunile din Italia sunt acum supuse regulilor care au aplicabilitate zonelor portocalii sau celor roșii.

Jumătate dintre cele 20 de regiuni ale Italiei, incluzând și Roma, Milano și Veneția au fost trecute în zona roșie. Conform The Guardian, zonele cu risc ridicat de răspândire sunt cele în care se înregistrează peste 250 de cazul săptămânal la 100.000 de locuitori. De astăzi, au intrat în carantină și regiunile: Lombardia, Lazio, Emilia-Romagna, Friuli Venezia-Giulia, Veneto, Piemonte, Marche şi provincia Trento. Acestora li se alătură provinciilor Campania şi Bolzano

Decretul a fost semnat pentru perioada 15 martie – 6 aprilie, iar autoritățile au decis ca barurile, restaurantele și școlile să fie închise în zonele roșii. Deplasarea cetățenilor se vor face doar în interes de muncă sau pentru cumpărături ale alimentelor de bază ori urgențe medicale. În weekendul cu Paștele catolic, întreaga țară va fi considerată ”zonă roșie” urmând a fi supusă unei carantine totale.

Numai în ultima săptămână au fost raportate 150.175 de cazuri noi de Covid-19, iar joi, Italia a anunțat peste 25.000 de cazuri noi zilnice
Numai în ultima săptămână au fost raportate 150.175 de cazuri noi de Covid-19, iar joi, Italia a anunțat peste 25.000 de cazuri noi zilnice

Premierul a declarat că noile măsuri sunt ”necesare”

Premierul Italiei, Mario Draghi consideră că aceste noi măsuri sunt ”necesare”, motivația constând în faptul că țara se confruntă cu un nou val de infecțiie, chiar la un an de la începerea pandemiei. Italia reprezintă prima țară din Europa care s-a confruntat cu un număr foarte mare de cazuri de coronavirus, încă de la începerea pandemiei. Sporturile în aer liber sunt permise dar numai individual, iar elevi revin la cursurile online.

Anterior, Italia a fost în carantină totală timp de două luni, începând din martie până în luna mai a anului 2020. Ulterior, au fost impuse mai multe măsuri în zonele în care numărul de infectări era în creștere. Tulpina britanică este acum foarte răspândită pe teritoriul Italiei, după cum a afirmat Ministerul Sănătății italian. Oficialii din Peninsulă sunt îngrijorați totodată de prezența unor mici focare ale tulpinei braziliene.

Numai în ultima săptămână au fost raportate 150.175 de cazuri noi de Covid-19, iar joi, Italia a anunțat peste 25.000 de cazuri noi zilnice. Premierul Draghi a promis că va accelera campania de vaccinare, în paralel cu noul lockdown. Acest lucru se va întâmpla chiar dacă Italia este una dintre țările care au interzis administrarea serului de la AstraZeneca, după ce un militar din Silicia a murit la o zi după ce a primit o doză de vaccin.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.