Jandarmeria GiurgiuLucian BodeSunt determinat să mă implic total în stoparea defrișărilor ilegale! Am participat astăzi, alături de…

Jandarmeria GiurgiuAr putea fi o imagine cu 1 persoană, stând în picioare, stând jos şi interiorAr putea fi o imagine cu 1 persoană, stând în picioare, stând jos, costum şi interiorAr putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, persoane în picioare şi interiorLucian Bode

Sunt determinat să mă implic total în stoparea defrișărilor ilegale!

Am participat astăzi, alături de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Barna TÁNC…ZOS, la o ședință în sistem videoconferință cu privire la programul informatic SUMAL 2.0.

Acest program reprezintă un pas foarte important împotriva defrișărilor ilegale, un program care aduce beneficii importante pentru întreg sectorul silvic.

Astfel, reprezentanții guvernului în teritoriu și șefii structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne au fost informați cu privire la demararea și, mai concret, la eficiența programului SUMAL 2.0, îndeosebi în ceea ce privește prevenirea faptelor ilegale care duc la diminuarea fondului forestier național.

Concret, autoritățile naționale care acționează în acest domeniu – Poliția, Jandarmeria, dar și reprezentanții direcțiilor silvice vor putea urmări în timp real tăierile, transporturile, dar și procesările masei lemnoase provenite din păduri.

Așadar, responsabili în declararea provenienței materialului lemnos vor fi toți operatorii economici care îl manipulează, de la tăiere și până la prelucrare!

Pentru că suntem primii interesați în protejarea fondului forestier național, acest program devenit funcțional permite înregistrarea tuturor acestor operațiuni.

Nu în ultimul rând, am rugămintea ca în cazul identificării în trafic a unor transporturi de masă lemnoasă care ridică suspiciuni cu privire la legalitatea lor, să semnalați în continuare acest lucru – prin S.N.U.A.U. – la 112, autoritățile având posibilitatea să verifice dacă în acel caz există documente justificative sau, mai grav, dacă este vorba despre o activitate clandestină.

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.