Jandarmii giurgiuveni vor asigura, măsurile de ordine și…

Jandarmeria Giurgiu

Jandarmii giurgiuveni vor asigura, măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării meciului de fotbal din cadrul etapei a VIII-a a Campionatului Național al Ligii I CASA, ediția 2020/2021, dintre echipele de fotbal CLUB ASTRA– CSM POLITEHNICA IAȘI, care se va disputa sâmbătă, 24 octombrie 2020, începând cu ora 19.30 pe stadionul „Marin Anastasovici” din municipiul Giurgiu.
Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată și apropiată locului de desfășurare a partide…i de fotbal pentru prevenirea și combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul și după terminarea meciului, chiar dacă acesta se va desfășura fără spectatori, în contextul pandemiei cu COVID-19.
Totodată, adresăm organizatorului și staff-urilor auxiliare celor două echipe următoarele recomandări preventive:
• să aducă la cunoștință autorităților eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situații de pericol;
• să respecte măsurile de protecție sanitară, dar și de protejare a persoanelor din jur împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2;
• să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Vezi mai multEste posibil ca imaginea să conţină: oameni în picioare şi în aer liber

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.