De la prăbuşirea blocului sovietic, în 1991, politica externă a ţărilor bogate a fost dominată de un obiectiv pe termen lung: promovarea democraţiei în ţările în care aceasta este inexistentă, precară sau disfuncţională. Este regretabil că diplomaţia, banii, tehnologia şi intervenţiile militare nu au dat rezultatele dorite, nici ca amploare, nici ca durabilitate.
În dictaturi, istoria arată că tranziţiile democratice au mai multe şanse de succes atunci când politicieni naţionali curajoşi şi talentaţi se plasează în fruntea cauzei şi conving populaţia să iasă în stradă şi să o ceară. Sau, mai bine, atunci când puterea autoritară în exerciţiu este afectată de lupte interne şi armata refuză să suprime, precum şi să măcelărească poporul.
În cel mai bun caz, sprijinul străin pentru tranziţiile democratice a jucat un rol secundar. Dar, în unele cazuri, din păcate, intervenţia străină, în loc să accelereze apariţia democraţiei, a încetinit-o sau pur şi simplu a spulberat-o.
Cheltuieli colosale
Departe de a fi doar o idee abstractă, o datorie morală sau o promisiune politică, exportul democraţiei a devenit şi o piaţă cu sume stratosferice. Se estimează că Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Australia, ţările scandinave şi altele cheltuiesc anual aproximativ 10 miliarde de dolari în sprijinul programelor pentru statul de drept şi promovarea drepturilor omului.
Această sumă este de fapt destul de mică în comparaţie cu cheltuielile făcute de SUA în Afganistan. În ultimii douăzeci de ani, şi numai în această ţară, administraţia americană a deblocat 145 de miliarde de dolari pentru proiecte de „reconstrucţie”. Acest buget nu include, între altele, costurile războiului. Un studiu al Universităţii Brown arată că, între 2001 şi 2021, SUA au cheltuit 2.200 de miliarde de dolari pentru Afganistan.
Cazul Afganistan este exemplul perfect – şi dureros – că două decenii de intervenţie militară multinaţională, sprijin politic larg din partea comunităţii internaţionale, sute de mii de morţi şi sume inimaginabile de bani nu sunt suficiente pentru a face o democraţie.
David împotriva Goliat
Mai mult decât atât, odată cu retragerea SUA din Afganistan, devine dificil să aperi o altă convingere de lungă durată, şi anume că armata americană este cea mai puternică din lume. Este, fără îndoială, cea mai sofisticată armată din punct de vedere tehnologic şi, de asemenea, cu cel mai mare buget. Cu toate acestea, ea nu este invincibilă.
Pe de o parte, vezi un taliban în sandale, cu turban pe cap şi o puşcă de asalt în mână. Pe de altă parte, vezi un soldat american echipat cu vestă antiglonţ, sisteme de comunicaţii, ochelari cu vedere nocturnă, explozibili de înaltă tehnologie şi numeroase arme. Acesta din urmă beneficiază, de asemenea, de sprijin cu drone, elicoptere şi avioane de luptă. Contrastul nu poate fi mai izbitor!
Echiparea unui singur luptător taliban costă câteva sute de dolari, faţă de 17.500 de dolari pentru un soldat american. Să nu mai punem la socoteală costul suportului aerian, cibernetic şi logistic. În aceste condiţii, victoria talibanilor asupra forţelor americane supraînarmate şi suprainstruite este o ispravă care merită studiată în şcolile militare din întreaga lume – pentru mult timp de-acum încolo.
Ce lecţii trebuie învăţate?
Cele două idei înfrânte la Kabul au în comun bugete colosale, dar prost gestionate, bani fiind distribuiţi la nimereală şi uneori ajungând în circuitele corupţiei. Cheltuielile masive nu şi-au atins obiectivul dorit.
Ar fi o greşeală să credem că ţările care sunt bastioane ale democraţiei în lume ar trebui să renunţe la eforturile lor de a proteja şi întări democraţiile fragile care proliferează sub ochii noştri. De aceea trebuie să tragem lecţii din această înfrângere.
Important este să stabilim cu precizie unde (în ce domenii) şi sub ce formă trebuie acordat ajutorul extern pentru a fi eficient. Un lucru este sigur: felul în care Occidentul a căutat să promoveze democraţia a eşuat.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru forţele armate americane. Desigur, trebuie să poată conta pe cea mai bună tehnologie, pe cele mai bune echipamente şi pe cele mai bune antrenamente disponibile. Dar toate astea chiar trebuie să coste 740 miliarde de dolari pe an? Este normal ca cheltuielile militare ale SUA să depăşească bugetele militare cumulate ale celorlalte 11 puteri militare care stau în spatele său? Oare războiul din Afganistan ar fi durat două decenii dacă armata SUA s-ar fi confruntat cu restricţii bugetare? Răspunsul la aceste întrebări este nu.
Read More
Reflectorul de Sud